O femeie va sta 2 ani după gratii fiindcă și-a uitat câinele în mașină

18 Dec 2015 | scris de Istvan Deak
O femeie va sta 2 ani după gratii fiindcă și-a uitat câinele în mașină

La data de 29 iulie, tânăra s-a dus cu iubitul ei la cumpărături. Și-a lăsat cățeaua de trei luni în mașină. În acea zi s-au înregistrat temperaturi record în localitatea americană: 37 de grade la umbră.

Conform wreg.com, câinele a rămas în mașină mai multe ore, la o temperatură care se apropia de 70 de grade. O trecătoare a observat suferința câinelui și a alertat poliția.

Între timp a apărut și Alexis, care a eliberat animalul, însă era prea târziu. Câinele a murit în parcarea supermarketului din cauza căldurii și a dehidratării. Poliția a decis arestarea celor doi.

La începutul lunii decembrie, un tribunal american a condamnat-o pe Alexis Cain la doi ani de închisoare cu executare pentru maltratarea gravă a animalului. Prietenul ei a fost achitat, după ce femeia și-a asumat întreaga vină pentru cele întâmplate.

Alte stiri din Externe

Ultima oră