Reuniunea „coaliției voluntarilor” de la Paris a adunat 35 de state gata să-și asume responsabilități pentru securitatea și stabilitatea Ucrainei. Emmanuel Macron a anunțat că 26 dintre ele s-au angajat deja să participe la o forță de reasigurare, menită să prevină o nouă agresiune rusă. Totuși, aceste garanții de securitate depind de un armistițiu pe care Vladimir Putin îl refuză constant și de sprijinul Statelor Unite, unde Donald Trump rămâne ezitant între presiunile europene și tentația unei înțelegeri rapide cu Moscova, scrie Le Figaro
Proiectul de a trimite în Ucraina o forță de reasigurare depinde de obținerea unui armistițiu, refuzat de Vladimir Putin, care a defilat în China alături de aliații săi autocrati.
Dificultatea de a prevedea deznodământul confruntării dintre Ucraina și aliații săi europeni, pe de o parte, și Rusia cu prietenii ei autocrati, pe de altă parte, ține în mare măsură de Donald Trump, singurul care ar putea, cel puțin teoretic, să schimbe raporturile de forțe ale războiului. În funcție de partea pe care apasă balanța, istoria ar putea lua o direcție sau alta. Or, Trump oscilează… În zilele când se enervează pe Putin, care îl manipulează, se înclină spre Kiev. În altele, când urmează doar instinctul și „interesele” sale, se apropie de Moscova.
Acesta a fost obiectivul reuniunii aliaților lui Zelenski la Paris, miercuri: finalizarea garanțiilor de securitate menite să prevină o nouă agresiune rusă împotriva Ucrainei și convingerea administrației americane să-și precizeze și să-și extindă angajamentul. Era nevoie, potrivit unui diplomat, de a întări „spiritul transatlantic de la 18 august”, când Trump, la Washington, evocase în fața lui Zelenski și a aliaților europeni un sprijin american pentru garanțiile de securitate. Acea schimbare de ton a președintelui a fost consecința intransigenței lui Vladimir Putin la summitul de la Anchorage, din 15 august.
De atunci, consultările dintre liderii militari americani și europeni au progresat mult. „Voluntarii” așteptau un semnal politic puternic de la Washington. După ce s-au dezarmat timp de mai multe decenii, europenii nu se pot lipsi de sprijinul american, mai ales în ceea ce privește apărarea antiaeriană și informațiile de securitate. „Ceea ce contează este ca Statele Unite să fie de partea noastră…”, a declarat Zelenski, care îi cere lui Trump să-l „forțeze pe Vladimir Putin să accepte pacea”. „Totul devine clar”, a spus el joi. Dar chiar așa? Căci atunci când aliații „coaliției voluntarilor” l-au sunat, Trump, dacă judecăm după concluziile lui Macron și Zelenski la conferința lor de presă, și-a reafirmat sprijinul, dar fără a intra în detalii. Va mai trebui așteptat câteva zile până când acest angajament va fi „finalizat”.
Pacea rămâne un miraj
Deocamdată, pacea rămâne un miraj. Desigur, „coaliția voluntarilor” a prins contur, de când Emmanuel Macron a evocat, acum un an și jumătate, ideea trimiterii unei forțe de reasigurare în Ucraina, sub privirile sceptice ale aliaților săi europeni. Astăzi, ea numără 35 de membri, hotărâți să se angajeze pentru a asigura securitatea și stabilitatea Ucrainei. Ieri, președintele francez a afirmat că 26 de țări s-au angajat să participe la o „forță de reasigurare”. Activismul european a învins tentația trumpiană de a încheia rapid o pace cu Putin, pe seama ucrainenilor. În prezent, Franța afirmă că această coaliție este „pregătită” să-și asume responsabilitățile. Dar este oare suficientă buna voință?
Garanțiile de securitate au trei dimensiuni: sprijinul pentru armata ucraineană, desfășurarea unei forțe de reasigurare în Ucraina pentru a descuraja agresorul și o plasă de siguranță oferită de Statele Unite, menită să le garanteze ucrainenilor că vor fi apărați mai bine, în cazul unei noi agresiuni rusești, decât au fost în 2014, când teoretic erau protejați de Memorandumul de la Budapesta. Totuși, cu greu ți-l poți imagina pe Donald Trump — dispus să sprijine, dar de la distanță și doar dacă nu îl costă bani — angajându-se pe termen lung într-o criză care ar putea degenera.
O altă limită majoră: planul coaliției este conceput să fie aplicat doar după un armistițiu. Or, Putin, convins că armata sa poate învinge pe teren, a refuzat mereu un asemenea acord. La fel cum a respins de fiecare dată trimiterea de trupe occidentale în Ucraina. Perspectiva desfășurării de soldați europeni — insuficientă oricum pentru a schimba natura conflictului — riscă dimpotrivă să îl determine să amâne un eventual armistițiu și să continue războiul. „Forțele de garanții de securitate trebuie desfășurate înainte și nu după un armistițiu. Constrânsă să accepte o prezență europeană sau să plătească prețul unei confruntări costisitoare și incerte cu Occidentul, Rusia va fi mai înclinată să semneze un acord decât în lipsa unei asemenea demonstrații”, scrie Elie Tenenbaum, cercetător la Ifri, într-o tribune publicată în Le Monde. Iar istoria recentă, în special cea a acordurilor de la Minsk — niciodată aplicate din cauza blocajelor rusești — a arătat și modul pervers în care Vladimir Putin a folosit armistițiile.
Putin, întărit de aliații săi
Solidaritatea reafirmată de aliații săi autocrați la Beijing l-a întărit pe președintele rus. În fața diviziunilor din tabăra transatlantică și europeană, unitatea, determinarea și puterea militară a adversarilor Occidentului, reuniți în jurul lui Xi Jinping, l-au consolidat pe Putin. Summitul a arătat că liderul de la Kremlin nu este deloc izolat și că prietenia lui cu Xi Jinping se află într-o formă excelentă. A reamintit, de asemenea, că aliații săi — în special China, Coreea de Nord și Iranul — i-au oferit sprijin militar în muniții, drone, trupe sau tehnologie, rapid și ferm, în timp ce ajutorul occidental pentru Ucraina a fost lent și ezitant.
Alte nori pe cer: reticențele multor parteneri europeni de a se angaja cu adevărat pe teren și fragilitatea politică a principalului pilon european al coaliției, Emmanuel Macron.
Bătălia de influență dintre cele două tabere va fi testată în următoarele săptămâni pe dosarul ucrainean. Trump a promis: „Dacă nu vom fi mulțumiți [de Vladimir Putin], se va întâmpla ceva.” Da, dar ce anume?
