Strâmtoarea Ormuz a devenit epicentrul unei confruntări asimetrice cu implicații globale majore. În timp ce Iranul utilizează amenințarea blocării tranzitului maritim și minarea apelor ca pârghii de presiune economică, administrația de la Washington, condusă de Donald Trump, răspunde cu o strategie ofensivă de neutralizare a capacităților de atac ale Teheranului. Această dispută nu vizează doar securitatea celor 3.000 de nave comerciale blocate în prezent, ci și stabilitatea piețelor mondiale de energie, transformând escortarea navelor civile într-o misiune militară de o complexitate fără precedent, scrie Le Figaro
Continuarea războiului se joacă în Strâmtoarea Ormuz. În timp ce armatele americană și israeliană continuă să lovească teritoriul iranian de unsprezece zile, iar conflictul cuprinde regiunea, îngrijorarea internațională se îndreaptă în primul rând către căile maritime vitale pentru comerțul mondial. Prin acest braț de mare, lat de cel puțin aproximativ patruzeci de kilometri, tranzitează 25% din traficul mondial de petrol — o mare parte fiind destinată Chinei și Asiei —, 20% din gazul natural lichefiat și 30% din îngrășămintele pe bază de azot.
Rareori o zonă geografică a meritat atât de mult numele de „punct de gâtuire”. Riscul unei crize economice a devenit astfel o armă pentru Teheran într-un conflict asimetric. Pentru Statele Unite, redeschiderea strâmtorii se va impune ca o prioritate pentru a stăpâni consecințele războiului. Franța și europenii ar dori să joace un rol acolo mai târziu, pentru a nu fi eliminați din jocul diplomatic.
În fața unui adversar mai puternic decât el, Iranul a ales strategia destabilizării și a extinderii conflictului. Atât timp cât va dura războiul, „forțele armate iraniene nu vor permite exportul niciunui singur litru de petrol din regiune către tabăra inamică și partenerii săi”, a afirmat marți Ali Mohammad Naini, purtătorul de cuvânt al Gardienilor Revoluției. Tranzitul este paralizat de zece zile. Țările riverane se tem de un blocaj durabil. „Consecințele ar fi catastrofale pentru piețele mondiale de petrol și, cu cât perturbarea ar dura mai mult, cu atât consecințele pentru economia mondială ar fi mai dramatice”, a declarat jurnaliștilor Amin Nasser, CEO-ul Aramco, gigantul petrolier saudit.
Vânarea celor care plasează mine
Doar marina americană ar avea în prezent mijloacele necesare pentru a proteja traficul prin escortarea navelor civile. Aproximativ 3.000 de nave sunt blocate în prezent în sector. Șeful Statului Major al armatei americane, generalul Dan Caine, s-a declarat dispus marți să studieze această misiune. „Dacă ni se va cere să asigurăm o escortă, vom analiza diferitele opțiuni posibile”, a declarat acesta, fără a oferi detalii despre realismul acestei ipoteze. Deocamdată, marina americană și-a desfășurat operațiunile de război la distanță de strâmtoare, pentru a nu se afla sub focul advers. Avantajată de raza de acțiune a rachetelor sale, aceasta preferă acțiunile ofensive pentru a neutraliza mijloacele iraniene, în detrimentul abordărilor defensive.
Pentru a-și pune amenințarea în aplicare, iranienii nu se mai pot baza pe marina lor, vizată și parțial distrusă de forțele americane. Înainte de război, aceștia dispuneau și de baterii de coastă. Iranul era dotat cu rachete antinavă precum Abu Mahdi, dezvoltate din 2020, destinate controlului strâmtorii. Starea acestor armamente este astăzi greu de evaluat. Ele au fost vizate prioritar de loviturile americane. Iranul ar putea fi tentat, ca ultimă soluție, să mineze strâmtoarea. Însă dispersarea minelor, al căror efect nu l-ar putea controla, ar face ca Teheranul să treacă un prag în escaladare. De altfel, navele care plasează mine constituie ținte ușor de identificat pentru americani, care au anunțat că au distrus 16 doar în cursul zilei de marți. „Continuăm să urmărim și să atacăm navele de minare și facilitățile de stocare a minelor”, a declarat marți șeful Statului Major american, generalul Dan Caine. Tot marți, președintele american a avertizat Teheranul împotriva minării strâmtorii, care ar fi început deja conform unor publicații americane. „Dacă, din orice motiv, au fost amplasate mine și acestea nu sunt retrase imediat, consecințele militare pentru Iran vor fi fără precedent”, a declarat acesta pe rețeaua sa socială.
Totuși, pericolul nu este eliminat. Îngustimea strâmtorii face critici timpii de detecție și de reacție. Navele comerciale sunt ținte ușoare. La unsprezece zile de la începutul conflictului, „iranienii încă mai au capacități de hărțuire”, asigură un fost gradat de rang înalt din marină, „prin ambarcațiunile lor kamikaze, dronele și minele lor”, continuă acesta, amintind că în 2019, două tancuri petroliere, unul norvegian și unul japonez, au fost avariate de mine magnetice, probabil iraniene. Armata iraniană dispune de scafandri capabili să se apropie de nave, precum și de mini-submarine, deși potențialul lor este greu de măsurat. Pe coaste, este posibilă disimularea lansatoarelor de drone, discrete și mobile. Numărul lor face ca intercepția să fie complexă.
Occidentalii au o „superioritate tehnologică importantă, dar adevăratul pericol constă în fenomenul de saturație”, adaugă ofițerul. Dacă gestionarea unui atac este la îndemâna unei nave militare echipate normal, a face față unei salve masive este o altă provocare și necesită sisteme radar și de intercepție în cantități mari. Chestiunea stocurilor de muniție este una dintre necunoscutele conflictului. Marina americană este echipată cu sistemul Aegis. Europenii dispun de rachete Aster, ale căror cantități sunt limitate. Dronele pot fi, de asemenea, interceptate cu tunul, de la bordul unui elicopter sau al unui avion.
Coaliție internațională
În timpul primei săptămâni de război, occidentalii au crezut că riscurile sunt sub control și că întreruperea traficului maritim va fi doar temporară. „Strâmtoarea este închisă de facto... dar iranienii fac doar declarații”, asigura o sursă din Ministerul Forțelor Armate. Regimul iranian putea lăsa ipoteza să planeze, dar propria dependență de exporturi lăsa să se întrevadă o soluție. Câteva tancuri petroliere chineze reușiseră să traverseze strâmtoarea.
Statele Unite și Iranul se luptă acum pentru controlul Ormuz. Președintele american Donald Trump a avertizat Teheranul cu privire la consecințele unui blocaj. „Îi vom lovi atât de tare încât nu va mai fi posibil pentru ei, sau pentru oricine i-ar ajuta, să mai preia această parte a lumii”, a amenințat el. „Vreau să păstrez Strâmtoarea Ormuz deschisă”, a promis Donald Trump pentru a liniști piețele. Miliardarul, care afirmase că poate rezolva războiul din Ucraina în 24 de ore, a estimat de asemenea că acest conflict este „aproape gata”. Militarii francezi sunt mai sceptici. Ei se așteaptă „să fie în plină criză timp de mai multe săptămâni”, cel puțin o lună.
Europenii sunt direct vizați de o amenințare care se prelungește prin strâmtoarea Bab el-Mandeb, Marea Roșie și Canalul Suez până în Marea Mediterană. Miliția houthi, pro-iraniană, mai deține probabil câteva mijloace militare. Luni, șeful statului, Emmanuel Macron, și-a reiterat intenția de a constitui o coaliție internațională pentru securizarea căilor comerciale, inclusiv până în Strâmtoarea Ormuz. Însă acest lucru se va întâmpla abia după ce conflictul va înceta, după modelul coaliției de voluntari care s-ar putea desfășura în Ucraina odată ce se va ajunge la un încetare a focului. Pentru europeni, aceasta este atât o recunoaștere a neputinței, cât și o dorință de a se ține la distanță de conflict.
„Pentru ca europenii să-l urmeze pe Emmanuel Macron, va fi nevoie ca misiunea să fie strict defensivă”, asigură o sursă din cadrul marinei. Doar câteva flote europene, precum cele ale Italiei sau Regatului Unit, dispun de capacități de intercepție credibile pe fregatele lor. Însă ele nu sunt nici destul de numeroase, nici destul de înarmate pentru a se apăra împotriva unei amenințări iraniene durabile. „Marinele europene vor putea desfășura misiuni de escortă doar dacă iranienii nu mai sunt în măsură să lanseze atacuri masive. Iar acest lucru este posibil doar prin acțiuni ofensive pentru a le slăbi capacitățile”, afirmă o altă sursă militară.
O amenințare volatilă
În fața amenințării reprezentate de houthi în Marea Roșie în 2024, câteva marine europene, în frunte cu Franța, lansaseră misiunea Aspides pentru securizarea traficului. Această operațiune, considerată un succes, a constat în escortarea navelor amenințate împotriva eventualelor tiruri de drone sau rachete, care erau interceptate de fregatele desfășurate. Amenințarea era diversă și volatilă, dar niciodată saturantă. Totuși, aceasta a expus fregatele ca niciodată. „Puține marine din Europa sunt capabile să facă acest lucru”, asigură un responsabil din Ministerul Forțelor Armate. Operațiunea a fost costisitoare în termeni de resurse și timp, în timp ce Statele Unite, prin misiunea Prosperity Guardian, alegeau să lovească locurile de lansare ale houthi pentru a reduce amenințarea. În Strâmtoarea Ormuz, dilema ar putea fi similară, dar dimensiunea este fără comparație.
