Politician Die Grunen: Românii care își caută de lucru în Germania trebuie sprijiniți financiar

21 Ian 2016 | scris de Istvan Deak
Politician Die Grunen: Românii care își caută de lucru în Germania trebuie sprijiniți financiar

Anunțul ministrului Muncii din Germania, Andrea Nahles (SPD), că va bloca orice șansă a imigranților UE să primească ajutor financiar de la statul german fără să muncească, a fost primit cu nemulțumire în tabăra partidului de opoziție Die Grunen. 

Verzii germani acuză că inițiativa lui Nahles nu are nici un temei legal. “Oamenii au nevoie de sprijin financiar pentru a se integra în piața muncii și în societate”, a declarat expertul în probleme sociale din cadrul partidului Die Grunen, Wolfgang Strengmann-Kuhn, pentru Mitteldeusche Zeitung.

“Excluderea imigranților UE din sistemul de asigurări sociale este neconstituțională. Cu o astfel de modificare a legii am trata imigranții UE altfel decât cetățenii germani. Ar fi ciudat să tăiem ajutorul de stat pentru imigranți, dar nu și pentru solicitanții de azil”, a adăugat acesta.

Citeste și: Mii de români riscă să rămână fără asigurarea Hartz IV în Germania

Andrea Nahles a explicat că decizia Tribunalului de la Kassel, de a obliga autoritățile locale germane să plătească ajutorul de stat pentru imigrantii UE care se află de șase luni în Germania, trebuie blocată printr-o modificare a legii.

Verzii resping argumentul lui Nahles, că această măsură ar fi o povară suplimentară pe umerii autorităților locale. “Tocmai de aceea doamna Nahles ar trebui să fie preocupată ca acești oameni să încaseze Hartz IV, care se plătește de Guvern și nu de autoritățile locale”, spune Strengmann-Kuhn.

Expertul pune și o condiție: să primească Hartz IV doar cei care își doresc cu adevărat să lucreze și sunt în căutarea unui loc de muncă.

“Convingerea mea este că într-o astfel de situație sunt cei mai mulți imigranți din România și Bulgaria. Cine își caută activ un loc de muncă și are posibilitatea să lucreze, trebuie să primească Hartz IV”, solicită expertul partidului Die Grunen..

Citeste și: Reacții după decizia Germaniei de a acorda ajutor social după 6 luni de ședere: Toată România râde de noi

Alte stiri din Externe

Ultima oră