Acum e oficial. Unde s-a exilat fostul rege spaniol Juan Carlos

18 Aug 2020 | scris de A.V.
Acum e oficial. Unde s-a exilat fostul rege spaniol Juan Carlos

În urmă cu două săptămâni, fostul monarh spaniol, Juan Carlos I, i-a comunicat fiului şi succesorului său, regele Felipe VI, decizia sa de a locui în afara Spaniei, în urma informaţiilor publicate în ultimul timp despre presupusele sale afaceri ascunse în Elveţia, care ameninţau să deterioreze imaginea monarhiei spaniole, scrie editiadedimineata.ro.

Speculații

De atunci s-au avut în vedere mai multe destinaţii posibile, printre care Republica Dominicană şi Portugalia. Totuși, după două zile, presa spaniolă publica o imagine în care regele era văzut pe aeroportul din Abu Dhabi.

Nici Casa Regală Spaniolă, nici guvernul sau avocatul lui don Juan Carlos nu anunţaseră până acum locul în care se afla fostul suveran.

Până luni, când Casa Regală Spaniolă a decis să facă anunțul.  Fostul rege al Spaniei Juan Carlos I a ajuns la 3 august în Emiratele Arabe Unite, iar de atunci a rămas acolo, a informat luni Casa regală Spaniolă, anunță Deutsche Welle.

Într-un scurt comunicat, Casa regală notează că „majestatea sa don Juan Carlos a informat Casa Regală Spaniolă că în data de 3 august a plecat în Emiratele Arabe Unite unde se află şi în prezent”.

Mai multe, AICI.

Alte stiri din Externe

Ultima oră