Spania intră pe lista galbenă din 11 august. Zborurile se anulează, iar izolarea 14 zile este obligatorie la sosirea în România

10 Aug 2020 | scris de A.V.
Spania intră pe lista galbenă din 11 august. Zborurile se anulează, iar izolarea 14 zile este obligatorie la sosirea în România

Spania intră de marți, 11 august, pe lista țărilor incluse în zona galbenă, potrivit actualizării făcute de Institutul Național de Sănătate Publică.

În consecință, începând cu 11 august, ora 0.00, toate zborurile vor fi anulate, iar toți cei care se intră în România venind din Spania, indiferent de naționalitate, vor intra în auto-carantină, timp de 14 zile.

Pentru stabilirea acestei liste galbene criteriul de care se ține cont este ca rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile, raportată la 100.000 de locuitori, să fie mai mare decât cea înregistrată în România în perioada similară. 

Lista se actualizează săptămânal, în fiecare zi de luni, de către Institutul National de Sănătate Publică și se aprobă de Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Spania avea înregistrate 89,4 cazuri la 100.000 locuitori.

Țările considerate de România în „zona galbenă” (carantină 14 zile)

  • Africa de Sud
  • Argentina
  • Armenia
  • Aruba
  • Bahamas
  • Bahrain
  • Bolivia
  • Bosnia si Herțegovina
  • Brazilia
  • Capul Verde
  • Chile
  • Columbia
  • Costa Rica
  • El Salvador
  • Guineea Ecuatoriala
  • Honduras
  • Insulele Feroe
  • Insulele Turks si Caicos
  • Insulele Virgine ale Statelor Unite
  • Irak
  • Israel
  • Kazahstan
  • Kîrgîzstan
  • Kosovo
  • Kuweit
  • Luxemburg
  • Macedonia de Nord
  • Maldive
  • Moldova
  • Muntenegru
  • Oman
  • Palestina
  • Panama
  • Peru
  • Puerto Rico
  • Qatar
  • Republica Dominicana
  • Sint Maarten
  • Spania
  • Statele Unite ale Americii
  • Surinam

Restul statelor, care nu apar pe „lista galbenă” întocmită de România, se consideră că sunt în „zona verde” și, prin urmare, nu sunt niciun fel de restricții la intrarea în România pentru cetățenii care vin din aceste țări.

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră