Schimbari majore! Parlamentul european PE: undă verde pentru acordul pentru mediu de la Paris

04 Oct 2016 | scris de Istvan Deak
Schimbari majore! Parlamentul european PE: undă verde pentru acordul pentru mediu de la Paris

Acordul de la Paris pentru combaterea schimbărilor climatice, primul de acest fel global, universal și cu putere legislativă, va intra în vigoare luna viitoare, după ce au fost îndeplinite condițiile necesare mult mai devreme decât fusese prevăzut, datorită aprobării de către Parlamentul European a ratificării sale de către UE, într-un vot istoric dat marți.

UE se va alătura SUA, Chinei și Indiei, precum și altor jucători globali, majori emitenți de gaze cu efect de seră, la reuniunea Părților la Acordul de la Paris, din noiembrie, în Marrakesh. Parlamentul și-a dat consimțământul la ratificarea Acordului de către UE cu 610 voturi la 38 și 31 abțineri.

Pentru ca acordul să intre în vigoare, este necesară ratificarea de către cel puțin 55 de Părți, reprezentând 55% din emisiile globale. Prima condiție era îndeplinită, iar votul de astăzi permite ca și cea de a doua să fie îndeplinită, ceea ce determină intrarea în vigoare a Acordului.

“Votul nostru asigură îndeplinirea pragului necesar pentru acest acord (...) Intrarea în vigoare a Acordului de la Paris la mai puțin de un an de la semnarea sa este un succes foarte mare, având în vedere că Protocolul de la Kyoto a avut nevoie de opt ani. Votul de azi înseamnă, de asemenea, că UE rămâne un lider în combaterea schimbărilor climatice”, a declarat președintele Parlamentului European, Martin Schulz, care a semnat documentul de transmitere a acordului Parlamentului pentru ratificarea de către UE.

Ce urmează
După consimțământul Parlamentului, Consiliul poate adopta oficial Decizia prin intermediul unei proceduri scrise, astfel încât UE împreună cu cele 7 state membre care au definitivat procesul de ratificare să depună instrumentele de ratificare la sediul ONU de la New York până vineri, 7 octombrie.

Joi deputații vor vota o rezoluție stabilind prioritățile lor pentru următoarea rundă de discuții care va începe în noiembrie în Marrakesh, în jurul modalităților de împărțire a efortului între părți pentru a îndeplini țintele stabilite la Paris.

Șapte state membre au încheiat procesele interne naționale: Ungaria, Franța, Slovacia, Austria, Malta, Portugalia și Germania. Ele reprezință 5% din emisiile globale.

Este nevoie de o ratificare care să reprezinte cel puțin 55 de părți și 55% din emisiile globale pentru ca Acordul să intre în vigoare. Până în prezent 62 de părți reprezentând 51,89% din emisii au depus oficial instrumentele de ratificare. Uniunea Europeană reprezintă aproximativ 12% din emisiile globale de gaze cu efect de seră.

Astfel, datorită și ratificării UE, Acordul de la Paris va intra în vigoare la timp pentru COP22 Conferința pentru Schimbarea Climatică, de la Marrakech, 7-18 noiembrie 2016.

Alte stiri din Externe

Ultima oră