S-a deschis Art Safari 2017, expoziţie dedicată pictorului Ştefan Luchian

19 Mai 2017 | scris de Alex Revenco
S-a deschis Art Safari 2017, expoziţie dedicată pictorului Ştefan Luchian Galerie foto (2)

Peste 3.000 de persoane, bucureșteni, dar și colecționari sosiți din țară ori din străinătate, au participat aseară la avanpremiera celei de-a patra ediţii Art Safari.

Cea mai mare expoziţie de artă din ţară, desfășurată în acest an în Galeriile Kretzulescu (Calea Victoriei 45), este cea de-a patra ediție a Pavilionului de Artă București – Art Safari. 

Pavilionul de artă București - Art Safari, eveniment anual, destinat deopotrivă artei românești și regionale, este concentrat în acest an pe expoziția „Luchian și Independenții”, prilejuită de Centenarul Luchian (1916-2016), Expoziția Centrală ”Notes on a Landscape”, curatoriată de Wim Waelput (Ghent, Belgia), dar și pe o zonă expozițională în care vor expune, prin rotație, galerii tinere din România și din străinătate, publicul având posibilitatea să viziteze noi expoziții în fiecare săptămână.

Timp de o lună (vineri 19 mai – duminică 18 iunie), publicul se va putea bucura de o multitudine de manifestări culturale, incluzând conferinţe, lansări de carte, performance-uri şi proiecţii video la care vor participa specialişti din lumea artei din toată Europa. Programul Art Safari Kids 2017 vine și el cu noutăţi: tururi ghidate despre artă și artiști susținute de elevii școlii Lauder și inedite ateliere cu și despre artă pentru întreaga familie. De vineri, 19 mai, vizitatorii se pot pierde prin hățișurile Art Safari, între orele 12:00-21:00 iar în zilele de sâmbătă, Pavilionul este deschis până la miezul nopții. Mai multe despre program și expoziție pe www.artsafari.ro

Alte stiri din Expozitii

Ultima oră