E gata. În culmea Golgotei crucea a fost ruptă și aruncată- spre batjocură romanilor- într-o cisternă ce le adapă setea. O răutate mică a celor care tocmai le strigaseră în urechile de funcționari imperiali că nu au alt Împărat decât pe Cezarul. Luat de pe Cruce Iisus nu mai reprezintă nici un interes pentru cumpărătorii și ucigașii lui. Acoperiți de legea romană cred că sunt acoperiți și de Legea lui Dumnezeu.
Astupă ochii lui Dumnezeu-Tatăl cu falsul rechizitoriu la adresa Fiului Său. Nu le pasă de zvâcnetul de moarte al Maicii Domnului, nici de zdruncinarea pământului. Nici de aceia care, înviați, se reîntorc în cetate. Închiși în palate și case de huzur, ascunși după legi care-i acoperă, aplaudându-se între ei și făcând rating pe interiorul organizației din care își trag folosul nu doar religios, cumpărătorii de trup și sânge dumnezeiesc sfidează realitatea. În tabloul așezării în Mormântul neînceput din coasta Golgotei nici un oficial.
Doar amintindu-și că Hristos Domnul a spus că va învia a treia zi după îngropare- țineți minte, îl arestaseră pe baza unui sperjur care modificase o profeție a Domnului care spusese: Veți dărâma Templu și Eu îl voi ridica în trei zile!, ei spunând că ar fi zis Voi dărâma Templul...- cer ajutor în pază și pecetluire gropii.
Romanul nu le mai oferă sprijin. Iar ei au o mână de oameni care făcea mai mult paradă decât să fie o unitate de luptă. Pun totuși pază. Femeile stau de o parte, reținând locul unde Mirele Hristos își așteaptă mirul. O înmormântare grăbită nu le poate anula ritualul iubirii. Vânzătorul Domnului atârna deja de o uscătură în Valea Gheenei. Înțelesese grozăvia trădării? Începuse să duruie în inima sa o frică mai mare decât credința?
Vânzarea lui Hristos este un joc între un iubitor de arginți, un politician infecund ce se crede filozof și câteva capete tulburate de posibilitatea de a se răzbuna pe un nevinovat. Iuda crede mult în nevinovăția lui Hristos și cred că de aceea îl dă pe mâna lor. Nu crede că au ce-i face. Pilat e un tip corect dar comod, dispus să se arate iudeilor mai apropiat de ei decât credeau. Și e roman, adică păgân, adică necredincios. Falsificatorii de judecată în schimb nu au nici umbră de remușcare.
Își joacă rolul dreptului de a- L judeca pe Hristos ca și cum li s-ar fi cuvenit. Susținuți politic toți cei care au avut chef să arunce cu piatra în Hristos au fost liberi să o facă. Greșit. Nu doar liberi ci și încurajați de agitatorii de servici, de sicofanții puterii dese ori. Strecurați printre oameni naivi și doritori de divertisment ieftin nu le putea fi greu.
Și-l rănesc pe Hristos, îl umilesc, își scuipă pe El toate frustrările. Se vădesc lichele. Cuvânt drag multora dintre cei care le-au păstrat stilul. Sunt convins că l-au lovit nu doar când era la pământ. Sau pe cruce. Ci și dat jos de pe cruce...Și așa a rămas până astăzi. Cei cărora li se pare că li-i vocea putere lovesc în cuvânt.
În timp ce i se pecetluia Mormântul, Hristos călca asemeni unui Împărat în cele mai de jos ale pământului. În iad. Locuința morții și a morților. Calcă la fel cum Dumnezeu Tatăl călca în Grădina Raiului odinioară. Cu putere, cu pas apăsat. E Împărat nu conducător de mucava. Pare că dintâi întreabă iar: Adame, Adame, unde ești? Și Adam și-a înțeles lecția-exil. Nu. Nu mai dă vina pe Eva. Îi spune Domnului unde-l așteaptă. Și câte nu-i va fi spus.
Desigur că astăzi, pentru aceea care se hrănesc din SF și cred că ăsta este sensul vieții, descrierea aceasta este prilej la batjocură. Pentru a înțelege însă cheia nădejdii în Înviere a creștinilor aici trebuie să îți pleci fruntea și să înțelegi. Învierea Domnului începe din miezul împărăției morții, din locul unde sufletele- judecate cu perfidie- se părea că au pierdut orice nădejde.
E și sensul binecuvântat al Liturghiei din Sâmbăta Mare. Până la un punct acesta se desfășoară cu veșmintele preoților de culoare închisă pentru ca la momentul citirii Evangheliei să se înveșmânteze în culori luminoase. E semnul trecerii pragului dinspre moarte spre viață prin împlinirea proorociilor care spuneau, de veacuri, acest adevăr. Sub ochii noștri se șterge sângele și zdrobirea Pătimirii. În ochii noștri se reaprinde speranța și se împacă inima noastră cu groaza de moarte transformată în cântec de biruință.
O icoană a Învierii nu avem. Nimeni nu a putut surprinde pe retina ochiului omenesc izbucnirea dumnezeiască de Viață. N-au prins de știre ostașii ce străjuiau Mormântul. Oare cine ar fi putut descrie, fie și în nuanțe iconografice, realitatea Învierii. Peneloforii au reușit însă să ne pună la inimă o icoană a izbăvirii lui Adam și a Evei din iad. Lanțurile morții, rupte, plutesc în atmosfera rarefiată a unei dimineți fără sfârșit, Dimineața Învierii. Acolo suntem în clipa aceasta. Între iadul deznădejdii și Raiul smereniei...
Încă o zi. Dimineață se vor auzi zvonind clopotele că Hristos se frânge pentru a ne învia. Puterea din care ne construim idealurile, frământându-le din lutul vieții și apa veșniciei, mă îndeamnă să vă pun la inimă un gând. Bulversați și răniți, zdrobiți uneori de viețile în care trăim, cașetați în laboratoare în care ni se făuresc false idealuri e important, foarte important să ne ținem omenia.
Vă rog pe toți, în prag de Înviere, să iertați slujitorii Bisericii și ai Neamului românesc și tot ceea ce ține de munca noastră. Poate nu o facem perfect. Sigur nu o facem perfect. Dar căutăm să recunoaștem grabnic greșelile și să mergem mai departe ca oamenii lui Hristos care se întâlnesc cu oamenii lui Hristos. Și știu că înțelegeți asta. În ciuda zgomotelor de fond cu Răstignește-L!
Primiți în schimb surâsul obosit dar de încurajare al slujitorilor Bisericii. Care nu, nu se agață de oameni ci-i prețuiesc și-i poartă cu ei în rugăciunea singuratecă de acum. În seara aceasta, la Cântarea Prohodului, în Catedrala Mitropolitană, am fost toți. Unii lângă alții, în chip nevăzut, cum nevăzute de ochi omenești rămân multe din tainele Ortodoxiei.
De-acum știu că știți că puteți sta acasă. Suntem unii cu alții o singură familie. Respect pentru atitudine. Mulțumim pentru lecția de cumințenie a credincioșilor noștri. Mâine încă o corespondență din Ierusalim...Cea din urmă, dar nu ultima! Îngerii-și șoptesc deja bucuria Învierii. Nevăzut și neauzit...
Părintele Constantin Necula
Preluare tribuna.ro
