Ce înseamnă să fii ventilat mecanic?

28 Iul 2020 | scris de dr. Vasi Rădulescu
Ce înseamnă să fii ventilat mecanic?

Multe dintre cazurile severe de Covid-19 ajung să fie ventilate mecanic, dar puțini știu ce presupune această manevră. Când mi-am început eu rezidențiatul într-o unitate de coronarieni, m-a impresionat o imagine: un domn în vârstă de 73 de ani era intubat, ventilat mecanic, în comă indusă. A stat așa două săptămâni.

Nu e nicio plăcere sau joacă aici. Decizia de a ventila un pacient se ia pe indicații precise. Nu e ușor nici pentru pacient, nici pentru medic. Când se decide ventilarea, echipa ATI sedează pacientul, îi introduce un tub până în trahee, configurează ventilatorul ca să țină funcția respiratorie la parametri normali, păstrează de regulă pacientul în comă artificială. Pentru respectivul om e un coșmar, chiar dacă el stă inconștient. Alimentarea normală iese din calcul, ea fiind realizată pe venă. Statul prelungit în pat predispune la escare. Masa musculară se topește. Riscurile de a dezvolta stricturi pe trahee sunt mari. Riscurile de a face infecții bacteriene sunt și mai mari. Riscul de deces este și el mare.

Ventilatorul umflă plămânii cu aer, la intervale prestabilite, asigurând continuarea schimburilor gazoase dintre organism și mediul înconjurător. Avem nevoie de oxigen să trăim, cred că oricine știe asta. Avem nevoie să eliminăm prin respirație dioxidul de carbon produs în ciclurile respiratorii, deoarece este toxic. Când plămânii sunt prinși în procese inflamatorii mari, așa cum se poate întâmpla în infecția cu SARS-Cov-2, ventilația mecanică poate menține schimburile gazoase, fără ea decesul producându-se rapid.

Tehnica este invazivă, pentru că un tub este introdus prin gură, până în trahee. În anumite cazuri, tubul se trece prin piele, printr-o traheostomă (când există un blocaj superior, să zicem o formațiune tumorală care nu permite pasajul tubului). Tehnicile pot fi, în mare, cu presiune pozitivă atunci când aparatul introduce aer în plămâni, sau cu presiune negativă, atunci când aerul este supt prin stimularea mișcărilor cutiei toracice.

În Covid-19 apare sindromul de detresă respiratorie, indicație clară pentru ventilare. În ARDS, cauza poate fi o inflamație extinsă a țesutului pulmonar, un proces infecțios care afectează celulele implicate în schimbul respirator, o alterare a surfactantului (lichid care influențează tensiunea superficială la nivelul săculeților alveolari, crește complianța pulmonilor, previne colapsul), o hiperactivare a sistemului imun. Toate fenomenele apar în Covid-19, degradând sever schimbul de O2 și CO2. Majoritatea cazurilor de Covid-19 sunt ușoare/medii, dar în 5% prezentările sunt severe, iar de aici se poate ajunge în detresă, cu nevoie de intubare și ventilație mecanică pe o anumită perioadă de timp, cu toate componentele negative enumerate mai sus.

ARTICOL PRELUAT DE LA: leapsadesanatate.drvasiradulescu.ro

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Editorial

Ultima oră