Val Gheorghiu, seniorul în vârstă de 82 de ani, împliniți azi, a trăit toată viața printre culori și cuvinte. Spunem asta pentru că maestrul n-ar conveni niciodată să se spună despre el că este sau pictor sau scriitor. Dorința perpetuă a fost ca aceste două stări de spirit, aceste două modalități de a face artă, care l-au bântuit fericit până azi, să fie îngemănate. Să se vorbească despre el ca despre pictorul-scriitor sau scriitorul-pictor.
Se naște la 25 ianuarie, la Dorohoi, și termină Facultatea de Filologie a Universității din Iași, în anul 1957. Tot de atunci începe să picteze. Este redactor și desenator al ziarului Flacăra Iașiului (1957-1967), redactor artistic la revista Cronica (1967-1976), redactor la Editura Junimea (1976-1985). Debutul său ca pictor s-a făcut în anul 1961, de atunci având numeroase participări expoziționale și expoziții personale atât în țară, cât și în străinătate (Berlin, Moscova, Ankara, Istanbul, New Delhi, Lublin, Buenos Aires, Roma, Paris). Membru al Uniunii Artiștilor Plastici (1968), i se publică în 1985 un album monografic în seria „Maeștrii artei românești”, fiind considerat una dintre personalitățile reprezentative ale picturii românești contemporane.
De cealaltă parte, ca scriitor, debutul literar se face în presa ieșeană cu proză și cronici de artă (1960). Publică proză scurtă (Arlechin în iarbă, 1972; Viața în teleferic, 1979; Madona cu gâtul lung, 1987) și un volum însemnat de intime, jurnal, reflecții despre artă, ilustrat cu reproduceri din pictura sa (Viețile după Vaseri, 1980). Ultima lucrare adună pagini de jurnal și de reflecție, interesante pentru că semnalează sensibilitatea pur vizuală a scriitorului, de unde și atenția sa la detalii și, prin extensiune, la întâmplarea ciudată sau la pitoresc, prinse în detalii relevante.
Dar, oricât de apăsătoare ar fi atmosfera descrisă sau oricât de anecdotice întâmplările relatate, pictorul-scriitor (sau scriitorul-pictor) a avut grijă ca, la final, totul să se producă sub semnul unei schimbări de atenție și o resorbire a insolitului în admisibil. Din păcate, după Revoluție, Val Gheorghiu nu mai scrie, toată opera acstuia apărând înainte de 1989.
Bolnav de ceva vreme, stând mai mult izolat în propria locuință, pictorul-scriitor participă rar la viața cetății. Operele, pânze sau file de carte, îl reprezintă, însă, cu succes atunci când se vorbește de domnia sa. Așa stând lucrurile, îi urăm multă sănătate și grabnică revenire ori în lumea culorilor, ori în lumea cuvintelor, ori în ambele lumi intersectate, imbrățișate, îngemănate. La mulți ani, maestre Val Gheorghiu!
