Astăzi este ziua ta - Mircea Drăgan

03 Oct 2016 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Mircea Drăgan

S-a născut la 3 octombrie 1932, în comuna Gura Ocniței, județul Dâmbovița, și-a absolvit ca șef de promoție secția Regie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică București în anul 1955. A debutat în 1957 cu filmul „Dincolo de brazi”, peste trei ani a apărut „Setea”, iar în 1962 „Lupeni 29”. Din 1964 a început să predea arta regizorală la IATC, la secția regie film, devenind mai târziu rector al acestei instituții.

În ceea ce privește seria „B.D.”-urilor, într-un interviu acordat jurnalistei Dana Fodor Mateescu, regizorul Nicolae Mărginenu povestește: „La început a fost vorba de două serii ale B.D.-urilor. Însă datorită marelui succes pe care l-a avut la public, a urmat o a treia serie. Anumite scene s-au tras în locuri din vechiul București, care astăzi nu mai există. Au fost demolate. Filmările de detenție s-au făcut la închisoarea Văcărești.

Restaurantul în care a cântat Ștefan Bănică era pe strada Galați (azi Vasile Lascăr), dar nu cred că mai e. Vila domnului Vornicescu din B.D. în alertă era pe strada Nicolae Iorga, cred că a fost demolată pentru prelungirea bulevardului Dacia. Limuzina Buik, pe care o putem admira în B.D. la munte și la mare, era mașina-operator a Studioului Cinematografic din Buftea.”

De fiecare dată, la filmări, actori, regizor și tot personalul tehnic se amuzau copios ori râdeau de se prăpădeau de replicile savuroase, dinaintea, în pauzele de filmare sau după filmări, ale protagoniștilor din film. De exemplu, actorul Jean Constantin, care îl interpreta pe Patraulea, mai întârzia uneori la filmări. Făcea naveta de la Constanța și îi era destul de greu să ajungă la timp.

„Atunci, Tomiță Caragiu, cu mimica-i năucitoare, zicea: „Paștele mamii lui de țigan! Ăsta precis a furat ceva din tren. L-au prins și de-aia nu mai vine!” Râdea toată echipa de leșina. B.D.-urile au avut un succes foarte mare, în primul rând, datorită actorilor. Ne-am înțeles cu toții foarte bine, aveam o relație strânsă de prietenie. Iar filmul a fost condus cu siguranță și profesionalism, dovadă că și acum, după 45 de ani, el atrage publicul!”

Astăzi, cel care a „condus cu siguranță și profesionalism” atâtea filmări, regizorul Mircea Drăgan, împlinește 84 de ani. Să-i urăm toate cele bune, multă sănătate, ani frumoși de acum încolo și să-i mulțumim pentru toate peliculele care ne-au bucurat sufletul mai bine de jumătate de secol. La mulți ani, maestre!

Alte stiri din Calendar

Ultima oră