Cine va suporta costurile legii conversiei creditelor în franci elveţieni? Noi toţi!

19 Oct 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Cine va suporta costurile legii conversiei creditelor în franci elveţieni? Noi toţi!


El a explicat în detaliu, la Radio România Actualităţi (RRA), că vor fi influenţe şi asupra pieţei valutare, iar creşterea economică se va reduce.
Ce urmări va avea legea pentru sectorul bancar? Vor fi daţi oameni afară şi accesul la finanţare va fi mai costisitor.
„Sectorul bancar probabil că va încerca să suporte o parte din aceste pierderi din profitabilitate, o parte din reducerea activităţii. Deci vor da oameni afară, fie vor pune toată treaba sau o bună parte din această treabă pe costuri, ceea ce înseamnă per total un acces la finanţare mai greoi, mai costisitor pentru noi, garanţii mai multe, comisioane mai mari şi atunci întreb: chiar e corect ca unii români care poate nu s-au împrumutat, poate au avut un comportament ceva mai precaut şi s-au împrumutat în lei să plătim acum cu toţii pentru cineva care s-a împrumutat în franci elveţieni poate mult mai mult decât era cazul?”, s-a întrebat analistul economic.
În opinia sa, legea este discriminatorie. Explicaţia? Legea introduce un tratament preferenţial. Urmarea? Exemplul ar putea fi urmat şi de cei cu credite în euro!
Iniţial, pierderile aduse băncilor de aplicarea acestei legi au fost estimate la aproape 2,4 miliarde de lei, dar prevederile actului normativ au fost extinse şi asupra celor care îşi convertiseră deja creditele, aşa că acum nu se ştie numărul tuturor clienţilor care ar putea beneficia de conversie.
Economistul-şef al BRD-Groupe Societe Generale, Florian Libocor, este de părere că legea privind darea în plată și cea referitoare la conversia creditelor în franci elvețieni vor dispărea până "la Mărțișor".
"Am îndrăzneala să fac o predicție: cred că cele două legi vor dispărea exact cum au apărut, după ce întreaga tevatură politică se va fi încheiat. Mai în glumă, mai în serios, cam de Mărțișor. Rămâne de văzut dacă mă înșel sau nu. Dar dacă mă voi înșela, ceea ce nu cred, nu pot să vă spun decât că trebuie să ne pregătim bine de astfel de ghidușii, pentru că nu le pot spune altfel. Îmi pare rău pentru tehnicienii, avocații care au susținut tehnic aceste inițiative, dar sunt în eroare maximă. Dacă au senzația că societatea a rămas la fel ca în '91, se înșeală. Avem două opțiuni: fie ne respectăm reciproc, fie ne batem joc unii de alții", a subliniat Libocor în cadrul unei conferințe referitoare la riscul de țară, scrie agerpres.ro.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, cu 248 de voturi "pentru", proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elvețieni, reaminteşte agerpres.ro.
Potrivit proiectului de lege, creditele în franci elvețieni se convertesc în lei la cursul de la data încheierii contractului. Conversia se realizează prin act adițional. Costurile creditului convertit în lei vor fi negociate cu consumatorul, respectându-se principiul bunei credințe și diligențele profesionale, astfel încât obligațiile de plată să nu fie mai împovărătoare pentru consumator.
Camera Deputaților este for decizional pentru acest proiect.

Alte stiri din Business

Ultima oră