Pălăriile cu aripioare, metoda inedită a francezilor de a respecta distanțarea socială

08 Iun 2020 | scris de A.V.
Pălăriile cu aripioare, metoda inedită a francezilor de a respecta distanțarea socială

O cunoscută galerie de artă din Paris a adoptat o tehnică inedită de a menține distanța socială dintre vizitatori. Astfel, oamenii sunt rugați la intrare să poarte pălării cu aripioare, inspirate după modelele de pălării purtate în China antică, pentru a respecta distanțarea fizică, anunță Agerpres, citând Reuters.

Pălăriile confecționate din hârtie creponată, în culori viu colorate, sunt inspirate după cele folosite de dinastia Song, care a condus China între anii 960 şi 1279. Francezii au descoperit faptul că lungimea aripioarelor atașate pălăriilor ar putea fi folosite ca metodă de respectare a măsurilor, deoarece lungimea acestora este de un metru, iar în acest fel asigură purtătorii că persoanele vor păstra distanța de un metru, impusă în urma extinderii pandemiei de coronavirus.

Cu toate acestea, poveștile din jurul acestor pălării scot la iveală o altă întrebuințare. Se spune că primul împărat din dinastia Song a inventat aceste pălării și le-a impus subordonaților săi să le poarte la palat, pentru ca aceștia să nu poată bârfi fără să fie auziți.

”La vremea respectivă, acestea erau purtate pentru a-i împiedica pe membrii autorităţilor publice să şuşotească”, a explicat pentru Reuters Dominique Pouzol, cel care a creat pălăriile pentru galeria 59 Rivoli. ”Aşadar, exista deja pe atunci această noţiune a distanţării sociale”, a spus el, arată Agerpres,

Chiar și francezii au găsit o dublă semnificație a pălăriilor. Unele dintre acestea poartă chiar și mesaje politice, fiind colorate în culorile curcubeului, aluzie la drepturile membrilor LGBTQ+ „Pălăriile trebuie să ne protejeze de COVID-19”, a spus Pouzol. ”Dar mi-am spus că poate acestea ne pot scăpa şi de… răutatea umană, din partea oamenilor înguşti la mine”, a adăugat el.

Sursă Foto: thejakartapost.com

Alte stiri din Bizar

Ultima oră