Pact pentru moarte la Taj Mahal. Din dragoste, ca în telenovele

16 Iul 2015
Pact pentru moarte la Taj Mahal. Din dragoste, ca în telenovele
Ea, musulmană, el, hindus. Se iubeau, dar familiile lor nu le permiteau să se căsătorească. Precum în telenovele, cei doi tineri indieni victime ale familiilor, din cauza diferenţelor religioase, au încercat să se sinucidă la Taj Mahal, monument simbol al iubirii.

Cei doi, găsiți într-o baltă de sânge miercuri după-amiază în interiorul monumentului, sunt în prezent în stare stabilă, potrivit poliției, citate de lexpress.fr.

„Cei doi tineri au încercat să se sinucidă la Taj”, a declarat un oficial al poliției din Agra. „Tânăra și-a tăiat gâtul, fiind urmată de băiat”, a spus Aseem Chaudhary.

Căsătoria între membrii unor caste sau religii diferite este încă rară în multe regiuni ale Indiei, iar cazurile de „crime de onoare” comise de familii sunt încă frecvente. „Atât Shabnam cât și eu am încercat prin toate mijloacele să ne convingem părinții să ne lase să ne căsătorim, dar barierele religioase rămân un imens obstacol”, a spus tânărul, Rajveer Singh, citat de cotidianul Times of India. „Ne-am hotărât să ne sinucidem după ce nu am găsit alt mijloc de a fi împreună”, a adăugat el.

Taj Mahal a fost construit de împăratul Shah Jahan pentru a-și îngropa soția, Mumtaz Mahal, care murise în timpul nașterii celui de-al 14-lea copil, în 1631. Monumentul a fost vizitat de-a lungul timpului de multe personalități, printre care fostul președinte american Bill Clinton și prințesa Diana, fotografiată în timp ce stătea singură pe o bancă de marmură în fața monumentului, în 1992.

 

Alte stiri din Bizar

Ultima oră