DRAMA tânărului alergic la orice fel de mâncare, dar pasionat de bucătărie. Orice înghiţitură îl poate UCIDE ÎN CHINURI. "Nu am mai mâncat de 4 ani!" (VIDEO)

26 Aug 2015
DRAMA tânărului alergic la orice fel de mâncare, dar pasionat de bucătărie. Orice înghiţitură îl poate UCIDE ÎN CHINURI.
Alex Visker, un american de 19 ani din statul Utah, este alergic la orice fel de mâncare așa că este nevoit să se hrănească cu ajutorul unui tub, scrie Daily Mail.
 
Tânărul nu a mai pus gura pe mâncare de aproape patru ani, Alex fiind ținut în viață de hrana artificială bogată în proteine pe care o primește prin intermediul unei sonde, introduse direct în stomac. 
 
O singură înghiţitură de mâncare îi provoacă dureri de stomac, iritaţii, greaţă şi îi poate declanşa un şoc anafilactic.
 
„Nu pot nici măcar să pun ceva în gură ca să îi simt gustul. E greu, pentru că îmi amintesc gustul mâncării. Când văd sau când simt mirosul unei mâncări care îmi place, îmi face poftă, dar nu vreau să mă simt rău”, a mărturisit băiatul.
 
Primele simptome au apărut în primii ani de viaţă. 
 
În clasa a cincea, situația lui Alex s-a agravat. A fost extrem de greu să i se pună un diagnostic, mai ales că nu există mulţi bolnavi care au această boală, care nu are niciun nume.
 
"Petreceam zile întregi pe internet încercând să aflu ce are. Am fost la 10-12 specialiști. Și tot mai mulți îmi spuneau să-l duc la psihiatru, pentru că nimeni nu poate fi alergic la atâtea alimente", a declarat mama tânărului. 
 
"Nu pot să mănânc nimic. Am pagini întregi de alergii", spune adolescentul.
 
Alex este alergic la proteinele din alimente, care determină sistemul său imunitar să intre în alertă.
 
Culmea e că una dintre pasiunile lui e gătitul.
 
"Aveam de gând să devin bucătar, ăsta era planul meu. Nu pot mânca, dar mâncarea e peste tot. Nu pot să mă ascund de ea, așa că mi-am propus să devin stăpân pe situație", a mai spus Alex.
 
În prezent, tratamentul tânărului său costă 7.000 de dolari pe lună. 
 
Familia şi prietenii săi au deschis un cont în numele său pe platforma GoFundMe, unde speră să strângă suma necesară pentru că Alex să urmeze, online, cursurile unei facultăţi, pentru a deveni programator.
 

Alte stiri din Bizar

Ultima oră