Destin INCREDIBIL al unei adolescente de 17 ani. MOBILIZARE IMPRESIONANTĂ acum pe Facebook

13 Iul 2015
Destin INCREDIBIL al unei adolescente de 17 ani. MOBILIZARE IMPRESIONANTĂ acum pe Facebook
Rebecca avea 17 ani şi trei obiective în viaţă: să meargă în Spania, să sărute pe cineva în ploaie şi să salveze o viaţă. Tocmai când îşi îndeplinise prime două dorinţe, ea a realizat, fără să ştie, cea de-a treia, dându-şi propria viaţă, pentru a salva o alta.

Rebecca Townsend, o adolescentă din Statele Unite, originară din Connecticut, era o fată foarte optimistă. Când a intrat la liceu, şi-a scris o listă cu trei obiective pe care dorea să se îndeplinească până la moarte. O listă simplă, un celebru „Bucket List”. Se întâmpla în decembrie 2012, când fata a redactat o scrisoare adresată „viitoarei Rebecca”.

După trei ani de liceu, ea a reuşit să bifeze primele două puncte din lista sa scurtă, dar care s-a dovedit tragică.

Părinţii i-au permis să călătorească în Spania, unde, de altfel, l-a întâlnit pe Niko, un băiat pe care l-a sărutat în ploaie.

Acum, la 2 iulie, ea a bifat şi cel de-al treilea punct de pe lista, dar în condiţii aparte.În seara acelei zile a mers să vadă un foc de artificii într-o localitate apropiată.

Era ora 21:00 când show-ul se încheiase, iar ea traversa strada împreună cu prietenul ei Benjamin. O maşină s-a îndreptat spre ei, gata să-i lovească. Rebecca l-a împins pe Benjamin (care a suferit numeroase răni, dar este în stare stabilă), pentru a-l salva.

Dar ea a fost strivită de maşină. A murit, deci, îndeplinindu-şi ultima dorinţă, salvând o viaţă, cu sacrificiul propriei vieţi.

Acest gest incredibil al Rebeccăi a emoţionat, bineînţeles, apropiaţii adolescentei, care au decis să realizeze o pagină pe reţeaua de socializare Facebook pentru a-i transmite un mesaj simbolic fetei care şi-a sacrificat viaţa, pentru a arăta generozitatea faţă de alţii sau pentru a dona pentru o cauză la alegeri, adică fapte care i-ar fi făcut plăcere Rebeccăi. 5.000 de persoane s-au înscris deja pe această pagină: Remembering Rebecca.

Rebecca era cunoscută pentru faptele sale bune, pentru dorinţa de a face bine, de a dona pentru cause nobile, iar acum familia sa îi încurajează pe alţii să îi urmeze exemplul şi să treacă la fapte bune, pentru a menţine în viaţă “spiritual Rebecca”. Ceea ce se şi întâmplă, mulţi dintre membrii paginii dedicate Rebeccăi anunţând diversele acţiuni caritabile în memoria fetei. (M.C)


Alte stiri din Bizar

Ultima oră