Țiriac Leasing a finanțat în Q1 bunuri în valoare de 21 mil. Euro

31 Mai 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
Țiriac Leasing a finanțat în Q1 bunuri în valoare de 21 mil. Euro

„Ne așteptăm ca în 2016 să creștem din nou peste nivelul pieței, bazându-ne atât pe strategia care ne- a condus la performanțele înregistrate anul trecut - extinderea rețelei de sucursale și identificarea segmentelor țintă de finanțare -, cât și pe diversificarea ofertelor pe care le avem în prezent în portofoliu. Mizăm în continuare pe segmentul de retail, cu focus pe finanțarea autovehiculelor - autoturisme și vehicule sub 3,5 tone, dar și pe o creștere a finanțării segmentului vehiculelor grele”, a declarat Mircea Dihel, Director General Țiriac Leasing.

 

Rezultatele înregistrate se datorează, pe de-o parte, creșterii numărului de puncte de lucru din țară, raportat la aceeași perioadă a anului trecut, iar pe de altă parte, maturizării portofoliului de clienți, precum și îmbunătățirii sinergiei la nivelul echipei de vânzări.

 

Țiriac Leasing și-a extins rețeaua la nivel național, compania are în prezent 9 sucursale, urmărind ca la finalul anului 2016 ponderea volumului de finanțări să fie ușor mai mare în provincie față de București.

 

În 2015, Țiriac Leasing a înregistrat o creștere de 35% a valorii bunurilor finanțate raportat la anul 2014, ajungând la un total cumulat al contractelor de finanțare de 72 mil. euro și un profit raportat de 2,95 mil. euro. Din totalul finanțărilor se face remarcat segmentul autoturismelor, care a marcat un avans de 44% față de 2014, peste ritmul de creștere înregistrat la nivelul pieței anul trecut.

 

Pentru 2016, compania estimează o creștere a valorii bunurilor finanțate peste avansul înregistrat la nivelul pieței și țintește să se apropie de locul 7 în topul companiilor de leasing financiar, cu o cotă de piață de aproximativ 6%.  

Alte stiri din Auto

Ultima oră