După scandalul Volkswagen, norme mai stricte pentru testele de poluare

26 Sep 2015 | scris de Istvan Deak
După scandalul Volkswagen, norme mai  stricte pentru testele de poluare

Uniunea Europeană ar putea adopta norme mai stricte pentru testele de poluare în cazul automobilelor, ca urmare a scandalului Volkswagen, au declarat sâmbătă responsabilii europeni, transmite Reuters. Volkswagen, care va achita o amendă de 18 miliarde de dolari Statelor Unite, a recunoscut, marţi, că 11 milioane de vehicule diesel în circulaţie în toată lumea erau echipate cu sisteme ce permiteau anularea testelor de măsurare a emisiilor de poluanţi.

Elveţia a anunţat că suspendă vânzarea modelelor ce ar putea avea aceste echipamente mărcile Audi, Seat, Skoda şi Volkswagen, fabricate între 2009 şi 2014, în total aproximativ 180.000 de vehicule.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a subliniat, sâmbătă, că noul patron al Volkswagen, Matthias Müller, trebuie să facă lumină în acest scandal. « Trebuie să punem punct fraudei şi pentru aceasta trebuie să mergem în profunzimea lucrurilor », a declarat Frans Timmermans în publicaţia germană Süddeutsche Zeitung.

Inclusiv ministrul german al Mediului, Barbara Hendricks, a evocat această cale.  Ministrul german al Mediului a anunţat  că, în prezent, la Bruxelles, se analizează  metode noi şi oneste, deoarece nu  mai este posibilă limitarea la testele în laborator.

Directorul de cabinet al cancelarului Angela Merkel, Peter Altmaier, a cerut direcţiei Volkswagen să ia măsuri pentru restabilirea încrederii publicului. 

Alte stiri din Auto

Ultima oră