ŠKODA OCTAVIA RS: motorizări puternice și infotainment inteligent

24 Dec 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
ŠKODA OCTAVIA RS: motorizări puternice și infotainment inteligent

După lansarea versiunii „de baza”, Skoda revine pe piață și la doar câteva săptămâni propune OCTAVIA RS.

ŠKODA Octavia RS în versiune actualizată este disponibilă în versiunile limuzină şi combi. Ambele versiuni de caroserie oferă spre alegere două motoare cu patru cilindri. În timp ce motorul 2,0 TDI diesel are aceeaşi putere ca şi până acum, adică de 135 kW (184 CP), puterea motorului pe benzină TSI de 2,0 litri a crescut cu 7 kW (10 CP), la 169 kW (230 CP), oferind astfel cel mai puternic şi rapid model din producţia de serie din istoria gamei ŠKODA OCTAVIA.

octavia rs ext

Design
Aspectul noii ŠKODA OCTAVIA RS accentuează într-o manieră deosebit de sportivă şi emoţională detaliile recent redesenate ale gamei: secţiunea frontală cu grila radiatorului mai lată, care a fost extinsă şi mai mult prin farurile cu design ce imită cristalul, precum şi prizele de aer şi mai late, cu grile în formă de fagure din bara de protecţie redesenată emană masculinitate şi dinamism. Cele patru faruri Full-LED cu funcţie adaptivă AFS, precum şi proiectoarele de ceaţă cu LED integrate în bara de protecţie definesc noua secţiune frontală. Partea din spate este accentuată de eleronul sportiv, de difuzorul negru şi de benzile reflectorizante late, de culoare roşie.

octavia rs ext 2

Interiorul noii ŠKODA OCTAVIA RS este caracterizat de interiorul sportiv negru. Scaunele Sport RS oferă suport lateral excelent, graţie secţiunilor laterale foarte profilate şi a tetierelor integrate. Alături de combinaţia piele/material textil, scaunele sport sunt acum disponibile şi în versiunea cu tapiţerie din Alcantara. Volanul sport multifuncţional (cu padele la versiunile cu DSG) are inelul exterior îmbrăcat în piele perforată.
Mânerele uşilor sunt iluminate, pedalierul străluceşte graţie clapetelor din aluminiu, iar pragurile uşilor poartă emblema RS. Soluţiile Simply Clever, specifice modelelor ŠKODA, includ umbrela de sub scaunul pasagerului din faţă şi lanterna detaşabilă cu LED din portbagajul versiunii Combi.

Motorizări

Suspensiile sport cu garda la sol redusă cu 15 mm şi ecartamentul spate mai lat cu 30 mm decât la versiunea anterioară, precum şi etrierele roşii subliniază caracterul dinamic al noii ŠKODA OCTAVIA RS.
În echiparea standard sunt oferite jante de 17 inchi, iar modelele de 18 sau 19 inchi sunt oferite ca dotare opţională. La cerere, sunt disponibile jante din aliaj uşor de 19 inchi cu finisaj argintiu. Direcţia progresivă, funcţia Performance Mode Selection cu setarea Performance Sound Generator (opţional), sistemul electronic de control al stabilităţii ESC cu diferenţialul blocabil electronic XDS+ şi sistemul de control adaptiv al şasiului DCC amplifică intensitatea plăcerii resimţite la volanul noii ŠKODA OCTAVIA RS. Folosind DCC, şoferul poate alege între profilurile Comfort, Normal şi Sport.

octavia rs int

Noul motor TSI de 2,0 litrii al modelului ŠKODA OCTAVIA RS generează 169 kW (230 CP) şi un cuplu maxim de 350 Nm între 1.500 şi 4.600 rpm. Modelul sport cu tracţiune pe faţă sprintează de la 0 la 100 km/h în 6,7 secunde. Viteza maximă este de 250 km/h. Consumul mixt de combustibil este de 6,5 litri la 100 km (149 g CO2/km; toate valorile sunt valabile pentru versiunea limuzină cu transmisie manuală). În echiparea standard, ŠKODA OCTAVIA RS 2,0 TSI este dotată cu o transmisie manuală cu 6 trepte şi opţional cu transmisie automată DSG cu 6 trepte.

ŠKODA OCTAVIA RS cu motor diesel TDI de 2,0 litri, cu o putere de 135 kW (184 CP) şi cuplul maxim de 380 Nm începând de la 1.750 rpm accelerează de la 0 la 100 km/h în 7,9 secunde şi ajunge până la viteza maximă de 232 km/h. Consumul mixt de combustibil este de 4,5 l/100 km (119 g CO2/km, toate valorile sunt valabile pentru versiunea limuzină cu transmisie manuală). ŠKODA OCTAVIA RS 2,0 TDI este disponibilă fie cu tracţiune față (transmisie manuală sau automată DSG, ambele cu 6 trepte) sau cu tracţiune integrală şi transmisie DSG cu 6 trepte.

octavia rs int2

Infotainment
La fel ca toate versiunile gamei actuale a modelului şi ŠKODA OCTAVIA RS dispune de cea mai noua generaţie de sisteme de infotainment. Display-urile capacitive tactile cu aşa-numitul design glass răspund chiar şi la atingerile uşoare (cu excepţia sistemului audio Swing din echiparea standard). Versiunea de top este sistemul de navigaţie Columbus cu ecran de 9,2 inchi, hotspot WiFi şi modul LTE opţional.

Alte stiri din Auto

Ultima oră