Lamborghini Huracán LP 580-2 s-a lansat la Los Angeles. 0-100 km/h în doar 3,4 secunde și o viteză maximă de 320 km/h.

20 Noi 2015 | scris de Sebastian S. Eduard
Lamborghini Huracán LP 580-2 s-a lansat la Los Angeles. 0-100 km/h în doar 3,4 secunde și o viteză maximă de 320 km/h.

Cu un motor aspirat V10 de 5.2 l, care trimite o putere de 426 kW/580 CP către puntea spate, Huracán LP 580-2 are o greutate totală, fără plinuri, de doar 1,389 kg, cu 33 kg mai puțin față de versiunea cu tracțiune integrală.

Distribuirea greutății pe punți este de 40% față, 60% spate, reducând astfel forța de inerție pe puntea față. Modul de gestionare a puterii complet nou, suspensiile modificate, sistemul de direcție îmbunătățit și sistemele de tracțiune și control al stabilității recalibrate, oferă conducătorului un control mult mai bun asupra automobilului.

STRADA, SPORT, CORSA

Modurile variabile de condus Lamborghini: STRADA, SPORT și CORSA sunt reglate pentru a asigura caracteristicile de supravirare, subliniind comportamentul autentic de sistem de tracțiune spate.

Sportivul Huracán LP 580-2 cu tracțiune spate completează perfect familia Huracan existentă, oferind experiența și tehnologia de ultimă generație a modelului Huracán LP 610-4 cu tracțiune integrală și aspectul atrăgător al lui Huracán LP 610-4 Spyder.

Huracán LP 580-2 se susține pe noile jante Kari pe 19 inci, de dimensiuni diferite (față/spate), care consolidează aspectul dinamic al automobilului. Anvelopele Pirelli PZero au fost dezvoltate exclusiv pentru automobilul cu sistemul de tracțiune spate. Frânele de oțel cu discuri de frână din aluminiu au fost special conturate pentru a reduce din greutate și a asigura o răcire mai bună.

Sistem de dezactivare cilindri

Motorul aspirat V10, de 5.2 l, amplasat central, a fost reproiectat pentru a produce o putere maximă de 426 kW (580 CP) și un cuplu de 540 Nm, 75% din cuplu fiind deja disponibil la 1.000 rpm.

Ca și în cazul celorlalte modele Huracán, noul LP 580-2 dispune de un sistem de dezactivare cilindri pentru îmbunătățirea eficienței motorului. Atunci când motorul nu este solicitat la capacitate maximă, cinci din cei zece cilindri sunt dezactivați temporar, prin oprirea unei bănci cilindru. În cazul în care conducătorul accelerează, sistemul comută înapoi instantaneu în modul cu zece cilindri funcționali, acest lucru fiind imposibil de detectat de către conducătorul auto.

Această caracteristică reduce consumul de combustibil la 11,9 l/100 km (mixt) având emisii CO2 de 278 g/km. Cu o masă totală de 1,389 kg, mai ușor cu 33 kg față de Huracán LP 610-4 coupe, Huracán LP 580-2 obține un raport greutate/putere de doar 2.4 kg / CP.

Noul LP 580-2 folosește șasiul din aluminiu și fibră de carbon al precedentului Huracan, fapt care contribuie la greutatea mai scăzută.

Și prețul?

Huracán LP 580-2 este disponibil la dealerii Lamborghini, la un preț recomandat de 150.000 Euro + taxe.

Alte stiri din Auto

Ultima oră