CX-3, cea mai bine vândută Mazda în România. Cine mai e pe podium?

05 Ian 2017 | scris de Sebastian S. Eduard
CX-3, cea mai bine vândută Mazda în România. Cine mai e pe podium?

Mazda România anuță că a încheiat 2016 cu o evoluție importantă a volumelor comercializate. 1.583 de unități au fost livrate cumpărătorilor din piață, cu 45% mai mult decât în 2015.

Creșterea a fost determinată în principal de SUV-ul de clasă mică CX-3, care a contabilizat 476 de unități, adică 30% din totalul vânzărilor, podiumul fiind completat de Mazda3, cu 428 de unități și de SUV-ul CX-5 cu 398 de unități.

Un alt model Mazda care a convins 15 cumpărători în 2016 a fost roadster-ul MX-5. Deținătorul recordului pentru cel mai vândut roadster din toate timpurile a ajuns anul trecut la cea de-a 4 generație, printr-o transpunere originală a limbajului KODO, sufletul mișcării, în realitate. Anul acesta va urma versiunea MX-5 RF, cu acoperiș metalic, care amintește de stilul decapotabilelor de tip targa.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Auto

Ultima oră