Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, a zburat săptămâna trecută de la Oslo, unde a purtat discuții cu președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, la Sankt Petersburg pentru o întâlnire cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Witkoff se pare că a adus cu el propuneri actualizate pentru un acord-cadru menit să pună capăt războiului. Se pare că Putin a răspuns că este dispus, în principiu, să reia negocierile cu Kievul în noiembrie, anunță American Conservative.
Este timpul ca SUA și Europa să depună toate eforturile pentru a susține aceste discuții.
Narațiunea privind motivul pentru care Occidentul ar trebui să continue să susțină efortul de război al Ucrainei a evoluat pe parcursul conflictului, de la respectarea normelor internaționale la recâștigarea teritoriului, la apărarea democrației și la protejarea Europei împotriva unei Rusii imperialiste.
Dar a sosit momentul să încetăm să mai creăm narațiuni și să începem să acceptăm realitatea dureroasă că Ucraina se confruntă cu un pericol existențial dacă războiul continuă. Fiecare nouă narațiune nu face decât să ofere mai mult timp pentru ca criza Ucrainei să se agraveze. Ucraina pierde teritoriu, oameni și bani. Porturile, podurile, centrele de date, transporturile, mineritul, agricultura, industria și infrastructura sa sunt distruse. Nu se mai poate apăra de atacurile devastatoare asupra capitalei și din alte părți — așa că trebuie negociată încetarea atacurilor rusești.
O pace de compromis, mai degrabă decât înfrângerea totală a Rusiei, nu este un rezultat echitabil. Nici detaliile unui astfel de acord nu ar fi echitabile; Ucraina ar trebui să facă mai multe concesii decât Rusia. Dar pacea nu poate fi echitabilă deoarece războiul nu a fost niciodată echitabil: nu a fost echitabil faptul că armata rusă, mai puternică, a invadat ilegal Ucraina, și nu a fost echitabil faptul că Occidentul a folosit Ucraina ca intermediar pentru a lupta împotriva Rusiei, în loc să pună capăt războiului în primele săptămâni, când s-a ivit ocazia.
În ciuda faptului că un acord de pace nu ar fi echitabil, acesta ar salva Ucraina și ar împiedica agravarea războiului. Și, deși Ucraina ar trebui să facă concesii mai dureroase, și Rusia ar trebui să cedeze în anumite privințe.
În cadrul oricărei soluții rezonabile, Ucraina ar rămâne o țară suverană și și-ar păstra cea mai mare parte a teritoriului. Ar fi liberă să adere la Uniunea Europeană și să se orienteze spre Occident: visul protestelor din Maidan din 2014. Și ar păstra o armată numeroasă și bine echipată pentru a-și apăra granițele.
Aderarea la NATO, însă, este probabil exclusă. La sfârșitul Războiului Rece, liderului sovietic Mihail Gorbaciov i s-a spus că NATO nu se va extinde spre est. În 1991, Rusia a recunoscut suveranitatea Ucrainei pe baza Declarației de suveranitate a statului ucrainean, adoptată atunci când aceasta din urmă s-a retras din Uniunea Sovietică. Acest document preciza că Ucraina „își declară solemn intenția de a deveni un stat permanent neutru, care nu participă la blocuri militare”.
Neutralitatea Ucrainei ar trebui restabilită. În acest scop, atât NATO, cât și Ucraina trebuie să semneze angajamente cu caracter juridic obligatoriu prin care aceasta din urmă să se angajeze că nu va deveni membru al primei. Această concesie este esențială pentru încetarea războiului, deoarece Rusia nu va înceta luptele fără ea; de fapt, acesta a fost motivul principal pentru care Rusia a lansat invazia.
La rândul său, Rusia a făcut o concesie importantă renunțând la obiecția sa față de aderarea Ucrainei la UE. Unul dintre motivele opoziției inițiale a Moscovei față de acest lucru este faptul că Acordul de asociere al UE cu Ucraina era, de asemenea, un acord de securitate. Acesta angaja Ucraina la „o implicare mai profundă în spațiul de securitate european” și la „cooperare militară și tehnologică”. Acesta este acum un motiv cheie pentru care Ucrainei trebuie să i se acorde statutul de membru al UE: cu ușa NATO închisă, aderarea la UE ar putea fi cea mai puternică garanție de securitate pe care Ucraina o poate aștepta în mod rezonabil.
Ucraina va trebui să cedeze o parte din teritoriu pentru ca războiul să ia sfârșit, deși amploarea acestei cedări rămâne încă în discuție. Acest lucru ar crea un precedent negativ pentru ordinea internațională; cu toate acestea, cetățenii ucraineni vorbitori de limbă rusă din Crimeea și Donbas merită protecția deplină a drepturilor lor culturale, lingvistice și religioase, iar renunțarea Kievului la aceste teritorii ar putea facilita această garanție. Acordurile de la Minsk, care în cele din urmă au eșuat, au fost concepute pentru a rezolva această problemă, în parte prin extinderea autonomiei acestor regiuni. Cu toate acestea, liderii ucraineni și europeni par să fi considerat aceste angajamente mai degrabă ca o modalitate de a câștiga timp pentru ca Ucraina să se reînarmeze decât ca o soluție serioasă la problemă. Ideea unei autonomii sporite în cadrul Ucrainei nu mai este acum luată în discuție, iar Putin nu va opri războiul fără a anexa direct cât mai mult din acest teritoriu posibil.
Renunțând la aderarea la NATO și la o parte din teritoriu, Ucraina poate supraviețui și, în cele din urmă, prospera ca națiune intactă, aliniată cu Europa și dotată cu o armată puternică și garanții de securitate adecvate. Orice arhitectură de securitate propusă ar trebui să includă nu doar Ucraina, ci întreaga Europă, inclusiv Rusia, punând în sfârșit bazele unei păci care nu a fost niciodată stabilită după Războiul Rece.
Ucrainenii suferă din cauza unui conflict pe care liderul lor, precum și liderii europeni, au avut dificultăți în a-l opri din cauza promisiunilor pe care le-au făcut de a învinge Rusia. Dar a sosit momentul să punem capăt acestui război — chiar dacă asta presupune o pace inechitabilă.
