Textierul Aurel Storin, cel care a dat strălucire multor șlagăre, s-a stins din viaţă

08 Noi 2015
Textierul Aurel Storin, cel care a dat strălucire multor șlagăre, s-a stins din viaţă
Teatrul de Revistă “Constantin Tănase” este în doliu. Inimosul şi excepţionalul textier, fost secretar literar mai bine de 50 de ani al Teatrului de pe Calea Victoriei, Aurel Storin, a pornit spre Cer în zorii zilei de sâmbătă, 7 noiembrie. “Din acest moment, Revista românească, dar şi peisajul cultural-artistic şi muzical au devenit mai sărace... Şi pentru că, de mai bine de 50 de ani, Aurel Storin a fost un participant activ la viaţa artistică a teatrului de pe Calea Victoriei căruia i-a dedicat nu doar cărţi şi sute de scrieri, ci şi o lucrare de doctorat unică: «Teatrul românesc. Dimensiunea literară»”, se precizează într-un comunicat de presă al Teatrului de Revistă "Constantin Tănase".

"Bunul meu prieten Aurel Storin a luptat mereu pentru a păstra eleganța și frumusețea Revistei românești prin textele sale, prin cărțile pe care le-a scris, dar mai ales prin sufletul pe care ni l-a dăruit necondiționat nouă, tuturor!" - a subliniat Alexandru Arşinel, directorul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase".

Aurel Storin a scris peste 400 de texte pentru piese devenite – multe dintre ele - şlagăre, fiind premiate la festivaluri şi fredonate de atunci de toate generaţiile.  Cine nu-şi aminteşte de celebrul cântec „Lalele, lalele”, compus de Temistocle Popa şi interpretat de Luigi Ionescu, de comediile muzicale „Bimbirică”, „Salutări de la Vasile” şi „Doctore, sunt al dumneavoastră!”, de primul musical românesc „Cafeaua cu lapte de adio”?

A colaborat cu toți marii compozitori de muzică ușoară pentru a crea, împreună, piese pentru interpreţi de seamă: Luigi Ionescu (”Lalele, lalele” de Temistocle Popa), Angela Similea (”Să mori din dragoste rănită” de Marcel Dragomir, ”Mă gândesc la dumneaţa” de Edmond Deda), Aura Urziceanu (”Mai rămâi şi nu pleca” de Marcel Dragomir), Margareta Pâslaru (”Cu tine” de V. Veselovski – Premiul Radioteleviziunii 1965, ”Liniștea mea” de Gelu Solomonescu), Margareta Pâslaru și Marina Voica (”Balada” de Radu Șerban), Dan Spătaru (”Prietene” de Temistocle Popa), Aurelian Andreescu (”Te-ai schimbat” de Petre Mihăescu), Mădălina Manole (”Fără dragostea ta”, ”Vino, dragoste”, ”Marea, cât dragostea noastră” de Șerban Georgescu), Mirabela Dauer (”Să știi că nu e adevărat” de Horia Moculescu, ”Dacă nu erai tu” de Jolt Kerestely), Corina Chiriac (”Vino, iubire înapoi” de Ion Cristinoiu, ”Parfumul străzilor” de Radu Șerban, ”Serenadă” de Mircea Chiriac, ”Și ieri, și azi, și mâine” de Horia  Moculescu), Carmen Rădulescu (”Nu mai ştiu ce să cred” de George Grigoriu, ”Acasă” de Dan Ardelean) şi multe altele.

Aurel Storin s-a născut la Bucureşti, la 12 ianuarie 1937.

 Între 1955-1959 a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti. Din luna aprilie a anului 1960, pâna în 2007, a fost secretar literar al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al UNITER, dar şi redactor-şef al revistei “Realitatea evreiască”, publicaţie a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. A scris versuri, proză, piese de teatru, eseuri în publicaţii importante. În 2007, a fost distins cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate. În 1998 i s-a conferit Premiul “Constantin Tănase” (Israel, Tel Aviv), apoi Diploma de excelenţă – pentru contribuţia adusă la afirmarea teatrului Fantasio – Constanta, 1996 sau “Omul anului 2009” al Centrului Cultural Israeliano-Român pentru cartea de versuri “Morminte călătoare”. A obţinut titlul de doctor în filologie în anul 2008, la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, cu teza: “Teatrul românesc. Dimensiunea literară”.

A fost, de asmenea, distins cu Premiul Naţional “Vasile Alecsandri” la categoria “piese într-un act”. Împreună cu compozitorul Radu Şerban  a scris primul musical românesc “Cafeaua cu lapte de adio”.  A publicat “Ora inexactă” (volum de versuri, 1989), “Rondele de amor”, pe replici de Caragiale (volum de versuri, 1998), “Poeme cu scară interioară” (volum de versuri, 2000), “Trecute vieti de mari artişti români”, “Morminte călătoare” (volum de versuri, 2007). Totodată, Aurel Storin a publicat monografia Teatrului „Constantin Tănase”, din 1919 până în 2000 – “De la Cărăbuş la Savoy” (2001), “Farmecul discret al teatrului de Revistă” (1998), “Teatrul Românesc de Revistă. Istorie. Dimesniuni. Pericole. Destine” (2011). Anul acesta, la Bookfest 2015, a lansat cartea “Stela şi Arşinel. O pereche fără pereche”.

L-am sunat pe Aurel Storin în luna ianuarie, înainte de ziua de naştere. Nu ne auzisem de ceva vreme… Am discutat multe, în special despre proiectele frumoase la care domnia-sa ne-a fost aliat. Ne-a ajutat să facem punte peste timp în demersuri jurnalistice culturale. Şi, tot atunci, mi-a spus: “Este luna ianuarie. Mă bucur că m-aţi sunat. Înseamnă că se apropie ziua mea de naştere. Mă bucur că nu aţi uitat!”. A fost ultima noastră convorbire. Aurel Storin a făcut un bilanţ al anilor trecuţi şi, mărturisesc, m-aş fi bucurat să fi parcurs cel puţin inversul vârstei împlinite în 2015, aşa cum reiese din ultimul nostru interviu. Dumnezeu să-l odihnească!

 “Iată-mă, Doamne, am împlinit astăzi, cu voia Ta, 78 de ani. Dacă citeam cei 78 de ani ai mei în limba arameică, adică de la dreapta la stânga, eram cu aproape zece ani mai bătrân (87!...), ceea ce ar putea însemna că aceasta este, într-un fel, prima victorie a vieţii mele asupra limbii arameice... N-am vrut, aşa s-a întâmplat... Şi ce-am făcut cu anii mei, Doamne? Am făcut ce-am putut. Am mai scris câteva cărţi, am contribuit la creşterea populaţiei Republicii Panama cu două fiinţe absolut încântătoare – fiica mea Diana Storin şi nepoţica mea Vanessa − , am condus teatrul românesc de revistă prin faţa profesorilor atât de exigenţi ai Universităţii din Bucureşti şi aceştia i-au acordat diploma de doctor cu distincţia Magna cum laude. O distincţie, mi s-a spus, pentru acest gen de teatru, unică în lume... Dar pe atunci eu eram foarte tânăr, abia împlinisem 70 de ani... În rest? În rest, am trăit, Doamne. Cu erori peste care s-a putut trece şi cu unele greşeli de neiertat. Poate că aşa i-a fost scris vieţii mele... Când ne vom întâlni, Vă voi povesti mai pe larg... Deocamdată, îmi dau seama că nu sunt puţini dintre duşmanii sau chiar prietenii mei care-mi reproşează subtil că, acum aproape 6000 de ani, eu am scris Biblia, în limba arameică...− Ei, şi? le spun. Nu vă supăraţi pe mine. Ce folos c-am scris-o atunci în arameică, dacă astăzi nu mai ştiu s-o citesc?” (Jurnalul Național, 12 ianuarie 2015)

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră