Prinţesa moştenitoare Margareta a primit cetăţenia elveţiană

30 Iun 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Prinţesa moştenitoare Margareta a primit cetăţenia elveţiană Galerie foto (2)

Principesa moştenitoare Margareta a României a primit joi cetăţenia eleveţiană, într-o ceremonie care a avut loc la Palais de Beaulieu din Lausanne, relatează royalcentral.co.uk

Alături de alţi 450 de solicitanţi, Principesa moştenitoare Margareta a depus jurământul de cetăţean eleveţian, într-o ceremonie prezidată de cancelarul cantonului Vaud, la care a fost prezent şi Principele Radu.

“Familia noastră regală şi cantonul Vaud au o istorie comună. M-am născut în Lausanne, m-am măritat  în Lausanne. Elveţia a fost singura mea casă când familia mea s-a aflat în exil. Astăzi îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru noi”, a spus Principesa moştenitoare Margareta, după ceremonie. Ea a confirmat că-şi va păstra şi cetăţenia română, arătând că “Elveţia este ţara mea adoptivă, dar am sânge de româncă”.

Principesa moştenitoare Margareta şi Principele Radu au mers în Elveţia la  începutul săptămânii pentru a-l vizita pe Regele Mihai, a cărui sănătate este fragilă, dar stabilă şi se află sub îngrijirea unei echipe medicale. Regele Mihai are 95 de ani şi deţine o reşedinţă în Elveţia pe care împărţit-o cu soţia sa, Anne de Bourbon-Parma, până anul trecut, la decesul acesteia.

Conform Constituţiei abrogate din 1913, femeile nu aveau dreptul la succesiunea tronului, dar în decembrie 2007, Regele Mihai  a desemnat-o pe principesa Margareta Custodele Coroanei şi a cerut să fie luată în considerare o succesiune feminină la tron dacă Parlamentul României va restaura monarhia.

Principesa Moştenitoare Margareta are patru surori mai tinere şi nici un frate. Ea nu are nici copii, iar următoarele pe linia succesiunii la tron sunt sora sa, Principesa Elena şi fiica acesteia, Elisabeta-Karina. Fiul principesei Elena, principele Nicolae, a fost înlăturat din linia succesorală în 2015.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră