Cum au reuşit pompierii români să cucerească AMERICA

07 Iul 2015
Cum au reuşit pompierii români să cucerească  AMERICA
Pompierii români au obținut 41 de medalii, dintre care 13 de aur, 19 de argint și 9 de bronz, la cea mai mare competiție sportivă bianuală destinată pompierilor și polițiștilor din lume, desfășurată la Fairfax, Statele Unite ale Americii, între 26 iunie și 5 iulie. Competiția a reunit peste 10.000 de sportivi din 63 de țări, printre ei regăsindu-se și 15 reprezentanți ai pompierilor români, membri ai Asociației Sportive a Pompierilor din România", potrivit  Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). 

Pompierii români au cucerit medalii la atletism, înot, tir cu arcul, canotaj, lupte greco-romane, lupte libere, taekwondo, judo, aruncarea ciocanului, tenis de masă și de câmp. Printre cei care au obținut rezultate foarte bune se numără Daniela Soare (ISU Timiș), care a obținut șapte medalii la atletism, dintre care trei medalii de aur și patru medalii de argint, și Lavinia Brebu (ISU Mehedinți), care a obținut șase medalii la înot, respectiv două medalii de aur, două medalii de argint și două de bronz.

Siteul mariustuca.ro a prezentat şi povestea femeii-pompier care a cucerit inimile şi medaliile  new-yorkezilor. Lavinia Brebu este femeia de aur de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, declarată cea mai bună înotătoare-pompier din lume. Îi place ceea ce face şi, mărturiseşte fără să stea pe gânduri, că nu şi-ar schimba meseria pentru nimic în lume. În timpul liber predă cursuri de iniţiere înot, a povestit femeia-pompier pentru site-ul mariustuca.ro.

„M-am antrenat o perioadă de 3 ani la Bazinul Olimpic din municipiul Dr. Tr. Severin, apoi 7 ani de pregătire au urmat la Reşiţa, şi încă 3 ani, în cadrul Clubului Sportiv Dinamo. În cei 13 ani în care am făcut sport de performanţă, am fost declarată „ Maestru al sportului”, obţinând numeroase titluri, fiind multiplă campioană balcanică şi naţională, în perioada 1992-2002, vicecampioană europeană de juniori, în 1997şi vicecampioană a ţărilor latine în 1998. Ca lucrător al M.A.I., nu am încetat să obţin numeroase premii, participând la concursuri desfăşurate anual de către minister. Din anul 2002, de când lucrez în cadrul ministerului, şi până în prezent, am fost multiplă campioană, neavând un alt adversar mai bun“, povesteşte Lavinia.

Cea mai mare bucurie: când fiul ei, de patru ani, o însoţeşte la antrenamente

De şapte ani de zile este ofiţer în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” şi răspunde de activitatea fizică. „Chiar dacă am întrerupt sportul de performanţă, eu nu am încetat să mai înot. O fac din plăcere, dar şi din obişnuinţă, iar activitatea pe care o desfăşor în carul I.S.U. “Drobeta” mă ajută să-mi continui pasiunea“. Îşi aminteşte cu drag de Jocurile Mondiale ale Pompierilor de la Liverpool, acolo unde a câştigat cele mai multe medalii de aur, fiind desemnată cea mai bună înotătoare.

Lucra în MAI ca agent de poliţie, când a aflat de posturile vacante scoase la concurs în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi. S-a decis să participe la concurs şi, pune ea, a fost cu noroc. Momentan, lucrează la Biroul Resurse Umane unde se ocupă de partea de pregătire a personalului din inspectorat. „Muncesc atât pe partea resurse umane, cât şi pe cea de pregătire fizică şi evaluare a personalului din cadrul inspectoratului. În cadrul orelor de pregătire fizică, am posibilitatea de a mă pregăti pentru competiţiile la care particip, însă, cele mai multe ore de pregătire pentru competiţii le desfăşor în afara orelor de program“, povesteşte Lavinia. Mărturiseşte că cea mai mare bucurie a ei este însă atunci când fiul său, în vârstă de patru ani, o însoţeşte la antrenamente.

PALMARESUL LAVINIEI BREBU

Are la activ 10 medalii, dintre care 7 de aur, 2 de argint şi una de bronz, obţinute în anul 2008, la Jocurile Mondiale ale Pompierilor, m-au plasat, atunci, pe primul loc în fruntea clasamentului. În acel an, la Liverpool, am reuşit să devin cel mai bun pompier-înotător din lume. În anul 2008, la Jocurile Mondiale ale Pompierilor de la Liverpool.
De când este angajat al MAI a obţinut aproximativ 50 de medalii. După campionatul din anul 2008, de la Liverpool, au urmat Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor, în anul 2009, la Vancouver-Canada, unde a reuşit să câştige 5 medalii, dintre care 3 de argint şi 2 de bronz. Tot în anul 2009, la Gyula, în Ungaria, a participat la concursul internaţional “Stelele Pompierilor”, unde a obţinut 2 medalii de aur, 2 de argint şi CUPA pentru cea mai bună sportivă a competiţiei. In anul 2011, a participat la Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor desfăşurate la New York, întorcându-se acasă cu 8 medalii. În vara anului 2013, la Belfast, Irlanda de Nord, la Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor a obţinut 8 medalii, dintre care 2 de aur, 3 de argint şi 3 de bronz.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră