Marius Tucă şi Ion Cristoiu, faţă în faţă cu două teorii diferite legat de cazul Caracal

01 Aug 2019 | scris de Mediafax
Marius Tucă şi Ion Cristoiu, faţă în faţă cu două teorii diferite legat de cazul Caracal

Ediţie specială a emisiunii “Gândurile lui Cristoiu”. Invitatul emisiunii este Marius Tucă. Jurnaliştii Ion Cristoiu şi Marius Tucă au vorbit despre cazul Caracal şi cele două ipoteze care ar putea să stea în picioare: crimă comisă cu sânge rece sau trafic de persoane.

 

Marius Tucă: Trebuie cumva să vorbim despre ce înseamnă informaţie, surse, mediu virtual, Facebook, pentru că în acest moment putem să avem un milion de păreri. Trebuie să mergem mereu la sursă. Trebuie să vedem de unde vin aceste informaţii. Când nu există o sursă oficială, credibilă, trebuie să punem un semn de întrebare. În momentul în care eu am dat nişte informaţii pe surse, toată lumea a sărit pe mine. Informaţiile pe care le-am dat eu sunt din surse oficiale. Surse oficiale din anchetă, apropiate de anchetă, ale statului român care au participat la această anchetă. Acestea au spus că, în urma probelor preliminare făcute la INML, aceste probe arată că 99,99% e vorba de ADN-ul Alexandrei.

Marius Tucă: Se vorbea despre o speculaţie. E vorba de informaţii oficiale, de la surse oficiale de la care am obţinut aceste informaţii. Cum credeţi că eu m-aş fi dus la un colţ de stradă şi mi-ar fi dat informaţii şuşotite despre un lucru atât de grav? Dacă eu aflu că probele nu sunt ceea ce sunt, voi spune că sursa mea m-a dezinformat. Merg până acolo încât să divulg sursa.

Marius Tucă: Eu cred că avem de a face cu un criminal în serie. Dincă mergea spre slatina. El a văzut-o pe Alexandra de pe partea celalaltă a drumului. Imediat, după câţiva metri a întors repede ca să o ia la ocazie, ca să nu o ia altcineva. Eu spun o chestiune pe care nu am auzit-o. A mers la Liceul „Mihai Viteazu”, dar a oprit un pic mai încolo. Camera de acolo a surprins maşina. Pe baza acestor imagini l-au identificat. Atunci a fost momentul când a lovit-o şi a sechestrat-o. E o stradă destul de pustie. Există urme ADN în maşină. Apoi se duce cu ea acasă. Ajunge acolo şi până a doua zi nu se ştie nimic.

Marius Tucă: Acel butoi nu era unul oarecare. Sunt informaţii din surse oficiale. Avea 7 mm diametru. Pe fund avea sudate bare ca un grătar. A folosit foarte multă vaselină, care întreţine focul şi ridică temperatura la 1.200 de grade Celsius. Deasupra corpului ar fi pus cauciucuri şi o mare cantitate de plastic. A avut la dispozitţie 10 ore pentru asta, de la 14:00 la 12:00 noaptea.

Marius Tucă: Ei, comandamentul de poliţişti şi procurori, au mers pe ideea unui viol cu lovire. Au aşteptat la poartă cel mai mic zgomot pentru a putea să intervină. De aceea poliţiştii şi procurorii nu au intrat în casă timp de şase ore. Nu au luat în calcul varianta unei crime.

Marius Tucă: Au fost duse la INML nouă probe, înainte ca Dincă să recunoască. Printre acestea au fost: cenuşă din butoi, cenuşă cernită, mai multe oase calcinate, 21 de dinţi, trei inele, un lănţişor, o bucăţică metalică de formă triunghiulară şi o montură de forma cele de la un inel.

CITEŞTE ŞI: Cazul Caracal: Crimă comisă cu sânge rece vs. traficul de persoane

Marius Tucă: Nu exclud chestia cu reţeaua de proxeneţi, dar nu e cazul Alexandrei. Există posibilitatea ca el în alte cazuri să fi făcut acest lucru, să fi răpit fete pentru a le da mai departe.

Ion Cristoiu: După părerea mea se încearcă o concentrare pe monstru, pentru că dacă ajungi la reţea nu e bine.

Marius Tucă: Vom afla mai multe despre reţea când se va ancheta cazul Luiza, unde nu avem decât declaraţiile acuzatului.

Marius Tucă: După ce Alexandra a intrat în casă, nu a mai ieşit. Pentru că apăreau noi imagini după aceea cu el şi maşina lui. Nu au mai apărut.

Ion Cristoiu:  S-a încercat o deturnare numai către poliţie. Principalul vinovat este doamna aceea de la STS. Pe site-ul serviciului există un mesaj: Părinţi, învăţaţi copiii de mici să sune la 112. Acea femeie nu avea ce căuta acolo. Vocea celor de la STS trebuie să inspire încredere. Aceasta ar trebui să fie o condiţie pentru cei angajaţi acolo.

Ion Cristoiu: Autorităţile nu sunt obişnuite să comunice. Avem o mare problemă cu comunicarea publică. Faptul că nici STS, nici DIICOT, nici Preşedinţia nu sunt pregătite să facă acest lucru se trage şi de la faptul că avem în aceste instituţii, la comunicare, de a face cu ibovnice, rude, nepoate etc.

Marius Tucă: Sunt convins că vor mai apărea cazuri de persoane ucise de Dincă. El de ani de zile face asta, nu s-a apucat la 66 de ani.

Ion Cristoiu: E vorba de un caz dramatic care a dus la adâncirea imaginii că România e un strad putred, la îngroparea definitivă a PSD şi a candidatului partidului la prezidenţiale. Dăncilă trebuie să renunţe. E pe locul şapte. Partidul cel mai lovit e PSD pentru că e la guvernare. Cel mai lovit e candidatul PSD, care orice ar face nu are şanse în toamnă. Au făcut greşeala catastrofală de a nu demisiona pe 26 mai.

Marius Tucă: Alexandru Cumpănaşu nu cred că ar avea şanse la prezidenţiale. Ar fi văzut ca un om care s-a cocoţart pe tragedia familiei lui pentru a ajuns sus.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră