Managerul Spitalului de Urgenţă din Suceava renunţă la toate dezinfectantele Hexi Pharma

08 Mai 2016 | scris de Luiza Moldovan
Managerul Spitalului de Urgenţă din Suceava renunţă la toate dezinfectantele Hexi Pharma
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava a decis să indisponibilizeze, din proprie iniţiativă, toate produsele dezinfectante avute de la firma Hexi Pharma până se lămureşte situaţia acestora şi face comenzi pentru produse similare de la alţi furnizori, informează MEDIAFAX.
 
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat că, din proprie iniţiativă,  a decis indisponibilizarea stocului de dezinfectanţi proveniţi de la Hexi Pharma până când va fi clar dacă sunt sau nu calitativi.
 
„Le-am indisponibilizat, din proprie iniţiativă, până când situaţia se lămureşte şi nici nu mai comandăm alţii”, a precizat Rîmbu.
 
El a menţionat că a comandat, tot pe SEAP, produse similare de la alţi furnizori.
 
Rîmbu a spus că această decizie a fost luată pentru siguranţa pacienţilor şi a personalului medical şi auxiliar din spital.
 
Managerul SJU Suceava a subliniat că spitalul nu are probleme privind testele de sanitaţie.
 
Spitalul Judeţean Suceava nu se află pe lista publicată vineri de Ministerul Sănătăţii cu unităţile sanitare în cadrul cărora au fost depistate probe neconforme în urma controalelor efectuate prin intermediul DSP-urilor din ţară.
 
Potrivit unui raport al Compartimentului de Prevenire şi Control al Infecţiilor Nosocomiale din cadrul SJU Suceava, în primul trimestru al acestui an s-au înregistrat 29 de cazuri de infecţii nosocomiale, din care 15 cazuri de gastroenterite, 10 cazuri de infecţii superficiale de plagă operatorie şi câte două cazuri de pneumonii şi sepsis.
 
Totodată, în perioada menţionată, nu s-au înregistrat focare de infecţie nosocomială, se arată în raport.
 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră