Fostul lider social democrat a murit. Mâna care a salvat vieţi nu a mai putut fi salvată

26 Iul 2019 | scris de A.V.
Fostul lider social democrat a murit. Mâna care a salvat vieţi nu a mai putut fi salvată

Fostul lider PSD medicul Ion Vasile, fost senator şi fost prefect, care timp de aproape două decenii a fost cel mai influent politician buzoian, a încetat din viaţă din cauza unei boli neiertătoare, anunţă cotidianul Opinia.

Ion Vasile s-a născut pe 12 ianuarie 1950, la Blăjani, a urmat Facultatea de Medicină Generală, specialitatea pediatrie, la Institutul de Medicină şi Farmacie din Iaşi, între 1967 şi 1973. Între anii 1977 şi 1980 a efectuat stagii de specializare în chirurgie pediatrică şi alte cinci cursuri de perfecţionare în Bucureşti.

După absolvire este medic secundar (rezident în specialitatea chirurgie pediatrică) la Spitalul Clinic de Copii din Bucureşti (1973 – 1980), medic principal de specialitate la Spitalul Judeţean Buzău (1980 – 1989); din 1991, medic primar în specialitatea chirurgie pediatrică.

Şi-a continuat activitatea profesională, în paralel cu cea politică, relatează Opinia.

În perioada 1990-2000 a fost senator FSN/PDSR, între anii 2001 şi 2004 a ocupat funcţia de prefect (PDSR/PSD) de Buzău, pentru a reveni în Senat în perioada 2004-2012.

A fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Ecuador în perioada 1993-1996.

A condus organizaţia judeţeană a Frontului Salvării Naţionale/Frontului Democrat al Salvării Naţionale/Partidului Democraţiei Sociale din România/Partidului Social Democrat din 22 decembrie 1989 până în mai 2010, când a demisionat din partid, după care a trecut la Partidul Conservator şi apoi la Uniunea Naţională pentru Progresul României.*

Timp de aproape două decenii, medicul Ion Vasile a fost cel mai influent politician buzoian.

Până în 1989, îşi conturase renumele de chirurg pediatru, fapt care i-a înlesnit accesul la rolul de organizator al Frontului Salvării Naţionale; apoi a condus filiala buzoiană a formaţiunilor derivate din acesta: Frontul Democrat al Salvării Naţionale, Partidul Democraţiei Sociale din România şi Partidul Social Democrat.

Ieşirea din scena politică social-democrată a lui Vasile Ion a început în 2009, odată cu scindarea membrilor PSD, într-o tabără care îl susţinea, şi în alta, în jurul tandemului Constantin Boşcodeală - Victor Mocanu, mai scrie Opinia.

Ion Vasile era tatăl jurnalistei Mari-Jeanne Ion, unul dintre protagoniştii răpirii a trei jurnalişti români în Irak, în 2005. Ea a făcut tristul anunţ privind decesul tatălui într-o postare în pagina sa de Facebook, referitoare la meseria tatălui ei, cea de salvator de vieţi: "Mâna care a salvat atâtea vieţi n-a mai putut fi salvată".

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră