EXCLUSIV. Ion Țiriac, la Smart FM. De ce îl susține pe Ilie Năstase, ce solicită WTA și ITF și de ce a retras trofeul acordat la Madrid (VIDEO)

20 Iun 2017
EXCLUSIV. Ion Țiriac, la Smart FM. De ce îl susține pe Ilie Năstase, ce solicită WTA și ITF și de ce a retras trofeul acordat la Madrid (VIDEO)

Ion Țiriac a fost invitatul emisiunii Marius FM, realizată de Marius Manole și Marius Tucă, la Smart FM.

Ion Țiriac a explicat motivele pentru care îl susține pe Ilie Năstase, suspendat de WTA, ce dorește de la organismele conducătoare în tenis și de ce a retras Trofeul Țiriac, acordat câștigătoarei turneului WTA desfășurat la Madrid.

___________________

"Nu e cauza lui Ilie Năstase, este cauza echipei naționale de tenis feminin. Toată lumea se preocupă de niște efecte care s-au produs la Constanța în momentul acela, dar foarte puțini, începând cu federația internațională, nu se întreabă de ce s-au produs, unde este cauza acelor efecte.

Ilie Năstase este cel pe care îl cunoaștem, pe care îl iubim, îl urâm în anumite momente, dar, Ilie Năstase este cel care la Flushing Meadow aducea 20.000 de oameni. Probabil că 12-15.000 ca să-l iubească, 5.000, ca să-l fluiere, asta era treaba lui cu McEnroe, viața pe care au trăit-o împreună.

Ilie Năstase este primul om care a schimbat tenisul mondial. L-a luat dintr-un country-club și l-a adus poporului, l-a adus oamenilor simpli, care iubeau sportul. 

Mergând mai departe, în momentul în care Ilie Năstase s-a ridicat din tribună și i-a spus arbitrului “Excuse me!”, jucătoarea britanică întârzia intenționat jocul. Și n-a făcut-o o dată, de trei, de cinci ori, a făcut-o de 20 de ori. A mințit Ilie Năstase, că a făcut-o de 40 de ori. În multe situații a depășit timpul de două ori, cele 20 de secunde s-au făcut 40-50. 

Ilie Năstase a avut acest drept, de a interveni, d-aia l-au pus pe scaunul ăla, căpitan de echipă, pentru a avea grijă că toate regulile sunt respectate. 

“Sit down!“ 

Năstase a zis că pot să mă așez, dar deocamdată, te rog frumos, uite s-a dus un set și avem treabă aici. 

“Warning!“ 

Păi de ce îmi dai avertisment, domnule? Eu numai ți-am spus treaba asta. 

“Dacă nu stai jos, primești al doilea avertisment“. 

Dom’le, ai de gând să corectezi treaba asta? Nu discuta cu jucătoarea britanică, pentru că regula este ca arbitrul să discute cu căpitanii Dumneaei, dacă vrea să spună ceva, se adresează căpitanului ei de echipă, și dumneata discuți cu el! 

“Second warnig, mr. Năstase!“

Și atunci Năstase, pe care îl cunoaștem cu toți, a avut o ieșire verbală nelalocul ei, dar nu extraordinar de agresivă.

E prerogativa și în puterea arbitrului de scaun să spună “afară!“ “Afară“, de ce? Pentru că a avut ieșirea pe care a avut-o, nu vreau să repet cuvintele, dar nu era mare lucru, i-a zis să-l pupe undeva…

A Ieșit și s-a așezat în tribună. Sorana Cârstea, care făcuse un break, mai câștigă un game, după care jucătoarea britanică începe să plângă. Dom’le, când a plâns, a plâns la Constanța, dar cu o săptămână înainte, când a luat 1.200.000 de dolari, la Miami, pentru că a câștigat turneul, fiindcă e o jucătoare bună, n-a mai plâns deloc. Ceea ce arată că este o diferență de profesionalism, de la o ipostază la alta.

În momentul în care a început să plângă, abitrul de scaun, unilateral, fără să întrebe pe nimeni, a suspendat întrecere. Cum să suspenzi, de ce să suspenzi? Este o bombă atomică undeva, este vreun pericol contra umanității? 

Arbitrul principal a fost de acord cu suspendarea. Sorana Cârstea, din câte am înțeles a stat acolo, habar nu avea ce se întâmplă, oare unde sunt avioanele, când vin, când se întâmplă bombardamentul… 

După care, superviser-ul întâlnirii, acea britanică, i-a ordonat lui Năstase să plece din tribună. Fără nicio noimă, fără niciun drept, pentru că tribuna  deocamdată tribuna nu era a ei, este a celui care este proprietar al competiției și care a pus la dispoziție arena. Dar nu e asta problema…

Până la urmă, Năstase a fost evacuat. Jumătate de oră, 40 de minute partida a fost oprită, și de la 3-1 pentru Sorana Cârstea, jucătoarea britanică a făcut imediat 6-3. Deci e clar că undeva a fost dezavantajată echipa României.

Revenim și spunem așa, cum poți dumneata să suspezi, chiar provizoriu, un individ care, cu o zi înainte, a făcut o faptă, despre care nu ai niciun fel de informații, decât, eventual, cele pe care ți le-au dat doar o parte a procesului. N-ai ascultat pe nimeni, n-ai avut probe, n-ai avut nimic.

Bun, suspendat provizoriu, e oarecum în regulă, pentru ei, nu pentru noi. Turneele de Grand Slam, care sun conectate cu ITF, au spus, dom’le, n-am ce să fac, nu te suspend, domnule Năstase, dar nu îți ofer credențialele - adică, domnul Năstase, fiind cine a fost, și este. cine este, la orice turneu, chiar și de Grand Slam, are talanga aia de gât care-i permite să meargă peste tot. 

Revenim la WTA, care este o organizație absolut profesionistă, când iei un milion și ceva de dolari pe săptămână, nu mai este vorba de amatorism gen 1907, Jocurile Olimpice. Coubertin s-a terminat, aici e profesiune, e industrie, o economie. Pentru o rațiune sau alta, dl. SImon, care, culmea, a fost vreo douăzeci și ceva de ani director de turneu, și nu orice turneu, ci unul din cele mai mari din lume, turneul din California, Indian Wells, devenit acum mare funcționar a spus “Domle, nu cumva să vină Năstase pe la voi…”. N-am înțeles, cum adică să nu vină Năstase? Adică dumneata îmi faci legile despre cine să vină după ce îți dau vreo opt milioane de dolari premii, la fete, aproape cât în turneul băieților, dar dumneata nu-mi returnezi la fel, din nefericire. 

Bineînțeles că eu l-am rugat pe Năstase să ofere trofeul meu, trofeul meu personal la Madrid, pe care nu l-am acordat de prea multe ori, care nu are nimic comun cu oficialitățile, și pe care până acum l-au acordat personalități mai acătări, l-a dat Regina Spaniei, Prințul Moștenitor, Primarul. 

Acum trebuia Năstase să vină și să-l acorde, culmea, câștigătoarea turneului era o româncă. Năstase a venit, a luat trofeul, i l-a dat sponsorului principal, care l-a dat mai departe primarului, care i l-a oferit  lui Halep. După aceea a făcut și Năstase fotografii cu Halep și cu trofeul, ba am făcut și eu.

Amendă - ”este absolut de neconceput ceea ce ați făcut!”. Ce-am făcut domnule? Adică, ce treabă ai dumneata cu Trofeul Țiriac, pe care eu l-am plătit, eu l-am pus acolo. 50.000 de dolari amendă. E în regulă, nu mie, ci entității care acordă trofeul, este compania mea, dar…

Acum eu zic că ar trebui să ne apărăm până în pânzele albe, moral, drepturile, din toate punctele de vedere. Și eu nu vreau o judecată făcută cu ușile închise, undeva pe la ei, și fără să asculte. Și am hotărât, stai puțin domnule, Hitler a murit, Stalin s-a dus și el, Ceaușescu nu mai este… S-au dus treburile acestea, dacă este un fel de democrație, măcar să o punem pe masă.

Le-am spus, având în vedere că organizația este condusă de un om ca dumneata, eu, din anul care vine, eu am retras trofeul de la WTA, îl las numai pentru băieți, pentru ATP. Nu este foarte fair din partea mea în fața jucătoarelor, uite, dacă Halep l-ar mai fi câștigat o dată, l-ar fi dus pe original acasă. Nu atât faptul că sunt 8 kilograme de aur masiv și 32 de diamante, dar este un obiect de artă.

E o bătălie pentru o treabă corectă, de aceea am trimis astăzi ITF și WTA două documente în care le spun că e bine, ați făcut ceea ce ați făcut, e vremea să vă întoarceți și să puneți pe masă tot ce aveți. Noi v-am trimis, am scos secvențele video în care jucătoarea britanică a depășit timpul regulamentar, pe cele în care arbitrul de scaun care intervine fără niciun drept. Și le-am trimis toate probele astea, și le-am zis, hai, hai! Și eu vreau să particip, pentru că sunt într-un fel președinte de onoare și vreau să văd și eu o judecată.

E astăzi în toată presa. Să vedem când se va întâmpla, după părerea mea cei de la WTA au început să intre la idei. Cum se spune pe românește - au făcut ciocul mic - nu știu cum să mai iasă din situația asta, dându-și seama că ceea ce a provocat evenimentul a fost mult mai mare și mai importantă, un totalitarism în scaunul arbitrului care a fost acolo".

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră