Dor Geta Popescu, una dintre victimele avalanşei din Retezat

23 Apr 2017
Dor Geta Popescu, una dintre victimele avalanşei din Retezat

Dor Geta Popescu este copilul de aur al alpinismului românesc care a murit, sâmbătă, în Retezat, sub muntele de zăpadă şi de bolovani.

Ea trebuia să plece la sfârşitul lunii iunie spre o nouă provocare - Lenin Peak 7134 metri - unde urmau 18 zile consecutive de ascensiune, un mod de abordare complex şi un tip de aclimatizare special. Dor Geta Popescu era din Râşnov şi se cazase în Retezat împreună cu tatăl ei, relatează mediafax.ro.

Alături de mica alpinistă şi-a pierdut viaţa şi Erik Gulacsi, şi el sportiv al Federaţiei Române de Alpinism şi Escaladă. Coleg cu Geta la Clubul Sportiv Montan Altitude, Erik a atins, tot în anul 2016, Vârful Aconcagua din Argentina, de 6.962 metri, cel mai înalt din America. A devenit astfel cel mai tânăr alpinist din Europa care a reuşit această performanţă. Erik a fost şi el în Retezat împreună cu tatăl său.

“2016 a fost marfă! Am tras la antrenamente şi am avut spor, expediţiile au reuşit toate şi au cam fost câteva: Aconcagua – 6972 metri, în februarie, cel mai înalt vârf din afara Asiei, cel mai înalt din America de Sud. Apoi în mai, Pico de Orizaba 5636 metri, în Mexic, cel mai inalt vulcan din America de Nord. Tot în mai, Denali / McKinley 6190 de metri, cel mai înalt vârf din America de Nord şi în decembrie, Mt Giluwe – cel mai înalt vulcan din Australia şi Oceania”, îşi descria, pe o reţea de socializare, tânăra alpinistă palmaresul din anul 2016.

Pagina ei de Facebook evidenţiază dragostea pentru munte, Geta pregătindu-se asiduu pentru proiectele din 2017.

“Geta trăieşte la altitudine şi în anul 2017! Performanţele mele anterioare şi expunerea media sunt argumene solide pentru a te alătura echipei cu care am realizat expediţiile de record în munţi înalţi”, aşa suna un mesaj postat de Dor Geta Popescu pe Facebook cu numai o zi înainte de tragedie.

Acum, pe pagina ei au început să curgă mesaje de condoleanţe."Cărări line către cer, înger frumos! Ai să ne rămâi în suflet cu dor", se arată într-unul dintre mesaje.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

**********************************************************************************************************************************************************

Salvatorii montani au ajuns, sâmbătă, în jurul orei 18.20, la turiştii surprinşi de avalanşa din Munţii Retezat. Ei confirmă decesul a doi copii de 13, respectiv 14 ani şi spun despre ceilalţi trei turişti surprinşi de avalanşă că nu sunt răniţi grav.

Potrivit jandarmilor montani hunedoreni, echipele de salvare au ajuns la turiştii care au supravieţuit avalanşei din Muncţii Retezat. 

Între răniți se află și Ovidiu Popescu, tatăl alpinistei Crina Coco Popescu, sora Getei, acesta prezentând traumatisme ce impun internarea în spitalul din Hunedoara..

De asemenea, salvatorii montani au confirmat decesul a doi copii, de 13, respectiv 14 ani.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră