Codruţa Kovesi, „spaima politicienilor“ şi „vânători de corupţi“. Cine i-a făcut o astfel de caracterizare şefei DNA

28 Iun 2016 | scris de Mara Răducanu
Codruţa Kovesi, „spaima politicienilor“ şi „vânători de corupţi“. Cine i-a făcut o astfel de caracterizare şefei DNA

La rândul ei, șefa DNA spune că cel mai important rol al său este acela de a-şi apăra colegii de presiunile care pot apărea pe parcursul unei anchete, meritul fiind de departe al procurorilor, potrivit Digi 24. 

”Mă simt ca orice şef al unei instituţii cu mare responsabilitate. Contribuţia mea a fost exclusiv cea a managerului. Nu instrumentez dosare. Eu organizez activitatea DNA şi stabilesc priorităţile. Priorităţi sunt corupţia în sistemul de sănătate, la achiziţiile publice şi frauda la acordarea cu fonduri europene. În plus, am reorganizat personalul DNA. Cel mai important rol al meu este, poate, să-mi apăr colegii de presiuni şi interferenţele din exterior în activatea. Dar anchetele sunt meritul procurorilor”, a spus Kovesi pentru Der Spiegel.

Kovesi explica si care sunt criteriile in functie de care stabileste prioritatile: "Sunt cazuri care sunt foarte importante pentru societate sau cazuri de oameni cu functii importante. (...) Am constatat ca, in Sanatate si in Educatie, coruptia a crescut, de aceea, aceasta este o prioritate pentru noi".

DNA a contribuit la schimbarea mentalitatilor

Kovesi mai subliniaza ca lupta anticoruptie nu este doar treaba DNA si ca ar trebui sa aiba loc o combatere a cauzelor coruptiei. „Nu vom rezolva problema coruptiei daca doar arestam oameni. In ultimii ani, directori de spitale, manageri de spitale, chiar si secretari de stat au fost adusi in fata justitiei din motive de coruptie in domeniul Sanatatii. Dar cu asta problema coruptiei in sistemul de sanatate nu a disparut. In paralel cu munca noastra trebuie sa existe si preventie. Infectiile intraspitalicesti nu dispar odata cu arestarea medicilor.

Problemele din invatamant nu vor disparea prin arestarea profesorilor corupti. Asta este valabil pentru toate domeniile. Numarul arestarilor creste, dar coruptia nu dispare, asta inseamna ca masurile de preventie sunt foarte importante", adauga sefa DNA. Ea subliniaza ca rolul DNA nu este acela de a inlatura problema coruptiei.

"Este treaba societatii, nu doar a institutiilor, aici este vorba si de constiinta si mentalitatea fiecaruia. In acelasi timp, constat ca DNA a contribuit la schimbarea mentalitatilor. Oamenii nu mai accepta asa usor sa li se ceara spaga, sunt indignati. Cum spuneam, primim plangeri mai multe, iar dezbaterea publica s-a intensificat", mentioneaza Kovesi.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră