Cod galben şi portocaliu de caniculă în următoarele zile

31 Iul 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Cod galben şi portocaliu de caniculă în următoarele zile

ANM a emis luni două avertizări privind instalarea unui val de căldură, caniculei și disconfortului termic în aproape toată ţara, începând de marţi, 1 august, până la sfârşitul săptămânii.

Astfel, marţi, 1 august, intră în vigoare un Cod galben, când valul de căldură se va extinde în majoritatea regiunilor. În Banat, Crişana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în sud-vestul Olteniei vremea va fi caniculară și disconfortul termic în accentuare. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi și local îl va depăși ușor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 și 37 de grade.

De miercuri şi joi, va fi valabil Codul portocaliu, când valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toată țara. Vremea va fi caniculară, indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în general peste pragul critic de 80 de unităţi, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade.

În Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în sud-vestul Olteniei, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 36 și 39 de grade.

Pentru nordul și estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, Moldova, Muntenia și Dobrogea va fi valabil codul galben. Disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în general între 35...37 de grade.

ANM precizează că valul de căldură va persista și la sfârșitul săptămânii.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră