A murit milionarul Dan Adamescu, patronul ziarului România Liberă

24 Ian 2017 | scris de Sebastian S. Eduard Marina Constantinoiu
A murit milionarul Dan Adamescu, patronul ziarului România Liberă

Omul de afaceri Dan Adamescu, patronul ziarului România Liberă, deţinător al Astra Asigurări şi Magazinul Unirea, a murit în seara de luni spre marți, la vârsta de 68 de ani.

Adriana Constantinescu, nora milionarului, a anunțat decesul la România TV. Ea a acuzat pentru moartea lui judecătorii care nu au acceptat cererea de eliberare condiționată a acestuia.

 "Se afla intubat, la secția de Terapie Intensivă a unui spital privat. Din informațiile noastre, acesta ar fi contractat un microb din penitenciar care i-ar fi agravat starea medicală, asta după ce i s-au descoperit alte 15-16 afecțiuni', a explicat reprezentantul legal al celui care până nu demult figura în topul celor mai bogați români.

"Nu mai este printre noi. De ziua Unirii s-a dus. A fost o tortură. Asta a fost. O tortură. Cu semnătura judecătorilor şi a procurorilor. O tortură. S-a stins din viaţă la faimosul spital. Toţi judecătorii care au semnat sentinţa lui. Toţi care nu s-au uitat cel puţin pe documentele de la medici. Condiţiile din închisoare, toată lumea, tot sistemul, au ţinut un om şi l-au torturat. Pur şi simplu a fost toturat în închisoare, în spital şi uite că nu a mai putut să lupte. S-a dus să îşi facă operaţie la genunchi, a cerut să fie eliberat, îşi făcuse o treime din pedeapsă, toată lumea a spus că starea lui este foarte gravă, trebuie să plece acasă, nu mai poate să stea acolo, am cerut arest la domiciliu, orice numai să trăiască", a declarat Adriana Constantinescu, în cadrul unei intervenții la România Tv.

În luna mai a anului trecut, Adamescu a fost condamnat definitiv la 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare într-un dosar de corupție privind soluții favorabile în dosare de insolvență, iar pe 20 decembrie 2016, patronul de la România liberă a fost trimis în judecată în dosarul falimentării companiei Astra Asigurări, în care prejudiciul s-ar ridica la 800 de milioane de lei. Numele lui apare și în scandalul Black Cube.

Într-un articol publicat  pe Hotnews la începutul lunii octombrie a anului trecut, jurnalistul Dan Tapalagă scria că patronul cotidianului România liberă, Dan Adamescu, apare pe lista clienţilor Black Cube, firma  israeliană angajată s-o spioneze pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.

Black Cube ar fi  încheiat două contracte cu Adamescu și cu fostul ofițerul SRI, Daniel Dragomir. Primul dintre ele ar fi fost încheiat în martie 2015, iar cel de-al doilea în februarie 2016. Afaceristul Dan Adamescu a dezmințit, atunci, acuzațiile aduse.

Din contractele publicate de Hotnews  reiese că Dan Adamescu ar fi avut următoarele obiective:

"Obiectivul proiectului este de a convinge Agenţia Anticorupţie din România (de aici încolo numită "DNA") să-şi retragă acuzaţiile la adresa clientului, întorcând astfel verdictul de vinovat, în ideea că a fost pronunţat ţinând cont de proceduri penale motivate politic, cu încălcarea drepturilor omului în cazul clientului, dar şi neîntemeiate", se arată în documentele obţinute de Hotnews.ro.

Potrivit planului Black Cube, acţiunile de spionaj propuse vizau mai multe nume-cheie care dirijează investigaţiile împotriva lui Dan Adamescu.

"Această lucrare va include identificarea următorilor factori:

a) Înţelegerea investigaţiei, incluzând (dar fără a se limita la):

1) Identificarea indivizilor şi entităţilor din spatele campaniei şi a investigaţiei împotriva clientului

2)Identificarea motivelor şi intereselor indivizilor şi entităţilor care acţionează împotriva clientului

3) Dezvăluirea întregului set de alegaţii împotriva clientului

b) Combaterea investigaţiei, incluzând (dar fără a se limita la):

1) Identificarea indivizilor-cheie care dirijează investigaţia

2) Obţinerea de pârghii asupra respectivilor indivizi, cu scopul exercitării de presiuni pentru încetarea investigaţiei

9. Ulterior, Black Cube va întocmi un raport spre a fi prezentat contactelor din interiorul DNA şi al altor agenţii relevante din România şi de a încerca negocierea înlăturării acuzaţiilor împotriva clientului.

10. În completare, Black Cube va întocmi profilele tuturor jucătorilor-cheie cu scopul de a identifica orice altă informaţie sensibilă ce ar putea fi folosită, coroborat cu punctele menţionate mai sus, cu scopul de a negocia cu anchetatorii şi de a-i convinge să pună capăt acţiunilor împotriva clientului”, scria Hotnews.

În urma dezvăluirilor făcute iniţial de Hotnews, firma de PR, care îl reprezintă pe Dan Adamescu, patronul ziarului "România Liberă", a emis un comunicat de presă.

Potrivit informaţiilor obţinute de Hotnews.ro, ”planul s-a şi concretizat prin cel puţin un raport transmis clientului Dan Adamescu, omul de afaceri urmând să plătească 85 de mii de lire pe lună reprezentând bazele de date, licenţele software, costuri de călătorie, computere şi accesorii speciale, cheltuieli de buzunar. Dacă investigaţiile împotriva lui Adamescu s-ar fi oprit, Black Cube ar fi încasat un onorariu în valoare de 600 de mii de lire”.

citeste si CUM A MURIT DAN ADAMESCU?

În 2014, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe oamenii de afaceri Dan Adamescu și Iosif Armaș sub acuzația că au dat mită unor judecători de la Tribunalul București pentru obținerea unor soluții favorible în instanță în ceea ce privește firmele lor aflate în insolvență.

Potrivit DNA, cei patru judecători au pretins și primit sume de bani sau bunuri în scopul de a îndeplini/nu îndeplini sau a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestațiile la tabelul preliminar al creanțelor, desemnării preferențiale a unor administratori judiciari, atribuirii preferențiale a unor dosare de insolvență, pentru a-și exercita influența pe lângă alți magistrați de la diverse instanțe din București sau din țară, utilizând informații deținute prin prisma atribuțiilor de judecător.

Dan Grigore Adamescu deținea companiile Astra Asigurări, AXA Life Insurance, Unirea Shopping Center, Medien Holding (trustul care deține ziarul România Liberă) și FC Oțelul Galați prin intermediul companiei The Nova Group. De asemenea, deținea acțiuni la Baumeister (construcții), Mega Construct (energie), City Business Center, Modern Business Center (imobiliare), Rex, InterContinental și Pullman (industria hotelieră) și MegaVision (retail de electrocasnice).

Tribunalul Ilfov a respins, pe 21 decembrie, cererea lui Dan Adamescu de eliberare condiţionată, omul de afaceri putând să facă o nouă solicitare în februarie 2017, decizia fiind definitivă, scrie romaniatv.net.

Judecătorii Tribunalului Ilfov au menţinut astfel decizia din 24 noiembrie a Judecătoriei Sectorului 4, care a dispus ca Dan Adamescu să execute în continuare în penitenciar pedeapsa de patru ani şi patru luni primită în dosarul în care a fost acuzat că a mituit doi judecători pentru pronunţarea unor soluţii favorabile în dosare de insolvenţă ale unor firme ale sale.

Dan Adamescu a cerut eliberarea condiţionată pe motiv că a executat mai mult de o treime din pedeapsa de patru ani şi patru luni.

Comisia de liberare condiţionată de la Penitenciarul Jilava a arătat că Dan Adamescu nu a dat dovezi de îndreptare şi a recomandat ca acesta să revină cu o cerere de eliberare după patru luni.

Avocatul lui Adamescu a susţinut că acesta este din septembrie internat în spitale, pentru că este într-o situaţie medicală "extrem de gravă", iar în aceste condiţii nu ar putea aduce "dovezi de îndreptare".

Dan Adamescu a fost internat sub pază, în jurul datei de 10 septembrie, într-un spital civil, declara Cristian Micu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava, unde execută pedeapsa, în regim semideschis, omul de afaceri condamnat pentru mituirea unor judecători.

Surse medicale spuneau atunci că Dan Adamescu a fost internat pentru investigaţii în vederea unei operaţii la genunchi, în urma căreia ar urma să i se monteze o proteză.

Adamescu a folosit mult timp un fotoliu rulant pentru a se deplasa, iar în timpul judecării dosarului său, a mers de mai multe ori la o clinică de ortopedie.


 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră