Acesta este cel mai mare avion din lume. Și tocmai a efectuat primul zbor

14 Apr 2019 | scris de Marina Constantinoiu
Acesta este cel mai mare avion din lume. Și tocmai a efectuat primul zbor Galerie foto (3)

Stratolaunch, cel mai mare avion din lume, a operat sâmbătă primul zbor, iar pilotul Evan Thomas a declarat pentru reporterii prezenți la fața locului că experiența a fost fantastică și că, în cea mai mare parte, avionul a zburat așa cum era prevăzut, informează BBC News.

Avionul a decolat din deșertul Mojave și a zburat 2,5 ore, timp în care a atins viteza maximă de 304 km/oră, scrie aeronews.ro. Înainte de aterizare, Stratolaunch a făcut un low-pass, spre deliciul celor prezenți, adaugă sursa citată.

Realizat de Stratolaunch, compania înființată în 2011 de Paul Allen, co-fondatorul companiei Microsoft, și de Bart Rutan, care a lucrat anterior la SpaceShipOne, sistemul Stratolaunch este conceput pentru a acționa pe post de sistem de lansare pentru sateliți.

Dacă va fi un proiect de succes, Stratolaunch va deveni un mijloc mai ieftin de lansare de obiecte în Spațiu decât cel clasic, de la sol, scrie BBC.

Stratolaunch este un sistem de lansare mobil alcătuit din 3 componente: avionul principal, construit de Scaled Composites, denumit “Stratolaunch”, vehiculul care va fi lansat de sub avionul principal spre Spațiu de la altitudini mari și un sistem integrat dezvoltat de Dynetics.

Anvergura aripilor este de 117 metri, Stratolaunch devenind astfel cel mai mare avion din lume.

Greutatea este de 540 de tone (inclusiv vechiulul de lansare), iar pentru decolare Stratolaunch are nevoie de o pistă lungă de cel puțin 3,7 km.

Sarcina utilă pe care o poate transporta este de 230 de tone. Propulsia este asigurata de 6 motoare Pratt & Whitney PW4000 preluate de la două 747-400. Autonomia este de 2200 km. 

 

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră