SCANDAL LA FIFA. Blatter iese la atac: „Afacerea asta nu miroase bine. Îi iert pe toţi, dar nu uit!”

30 Mai 2015
SCANDAL LA FIFA. Blatter iese la atac: „Afacerea asta nu miroase bine. Îi iert pe toţi, dar nu uit!”
Postul elvețian de televiziune RTS  a difuzat sâmbătă dimineața un amplu interviu cu Sepp Blatter, reales vineri în funcţia de preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), în care conducătorul FIFA a acuzat maniera în care a acționat justiția americană și o pune în primul rând pe seama faptului că Statele Unite au eșuat în tentativa de obținere a dreptului de organizarea a Cupei Mondiale din 2022, atribuită Qatarului.

El a acuzat campania plină ură cu care UEFA a acționat împotriva sa în ultima perioadă, însă susține că și-a iertat contestatarii și speră într-o bună colaborare, pe viitor, cu forul european.

„Există semne care nu mint: americanii au fost candidați pentru Cupa Mondială din 2022 și au pierdut, În cazul în care americanii au de-a face cu delicte legate de bani sau de drept comun, care se referă la cetățeni nord-americani sau sud-americani, să-i aresteze acolo, nu la Zurich, în timpul unui Congres”, a spus Blatter.

Aceasta a adăugat: „Să nu uităm că ei (americanii) sunt sponsorul numărul unu al Regatului Hașemit, deci și al adversarului meu (prințul iordanian Ali bin Al Hussein), această afacere nu miroase prea bine”.

„Nu pot să nu mă gândesc la faptul că nu este o simplă coincidență între aceste atacuri ale americanilor și reacția UEFA și a domnului Platini”, a mai spus Sepp Blatter, care a denunțat „o ură, venită nu doar din partea unei persoane de la UEFA, ci a unei organizații, UEFA, care nu a înțeles că a devenit președinte”.

Întrebat în legătură cu atitudinea lui Michel Platini, președintele UEFA, care i-a cerut demisia joi, conducătorul FIFA a răspuns: „Îi iert pe toți, dar nu uit!”.

Iar Blatter nu a uitat nici atitudinea presei engleze, cu titluri ostile la adresa sa („Ai ucis fotbalul”, de exemplu). Președintele forului fotbalistic mondial a reamintit faptul că „englezii au fost candidați la Cupa Mondială 2018 și au pierdut”.

În privința relației viitoare cu UEFA, Blatter a avut o atitudine conciliantă: „Va trebui să continuăm cu Platini și UEFA. Nu putem trăi fără UEFA, iar UEFA nu poate trăi fără noi”.

Întrebat de ce nu a demisionat din funcție, așa cum procedează conducătorii marilor corporații multinaționale în cazul arestării unora dintre membrii consiliului de administrație în cazurile de corupție, Blatter a răspuns: „De ce aș fi demisionat? Ar fi însemnat să accept, să spun că sunt vinovat de tot ceea ce s-a întâmplat. Eu lupt din 2011 (de la precedenta sa realegere) împreună cu diferitele noastre comisii (din cadrul FIFA) împotriva oricărui fel de corupție”, s-a apărat Blatter.

„Dacă priviți componența Comitetului executiv al FIFA din decembrie 2010 (care a ales gazdele CM 2018 și 2022 — n.red) și cea de astăzi, jumătate dintre membri nu mai sunt acolo”, a adăugat președintele FIFA.

În orice caz, justiția americană nu intenționează să se oprească aici cu ancheta privind corupția din cadrul Federației Internaționale de Fotbal. „Sunt mai degrabă încrezător în faptul că va exista un nou val de inculpări”, a dezvăluit șeful celulei de anchete criminale a Fiscului american (IRS), Richard Weber, citat de New York Times.

De altfel, președintele Federației Americane de Fotbal, Sunil Gulati, și-a exprimat dezamăgirea după realegerea lui Joseph Blatter la conducerea FIFA și a solicitat o reformă a forului internațional, aflat în plină furtună judiciară.

„Obiectivul nostru este ca FIFA să dispună de o conducere responsabilă, transparentă și concentrată complet pe cele mai bune interese ale sportului nostru”, a adăugat oficialul american.

„Îl felicităm pe domnul Blatter și sperăm că va face din reformarea FIFA principala sa prioritate, pentru a asigura integritatea sportului nostru în întreaga lume”, a conchis Sunil Gulati, care deține și funcția de membru în Comitetul Executiv al FIFA.

Federația din SUA anunțase joi că va vota în favoarea prințului Ali, singurul adversar al lui Blatter, care conduce destinele FIFA din 1998.

Pentru a urmări interviul integral, în limba franceză, click  aici.

 

 

Alte stiri din Sport

Ultima oră