Programat ciudat, intr-o zi de luni, meciul Nationalei din preliminariile primului Campionat European de Fotbal unde pare ca numai cine nu vrea nu se califica, prin prisma numarului de echipe ce se vor infrunta in Franta, 24, a adunat lume, sperante si ambitii... doar in tribune, aproape pline.
Desi s-a straduit, Romania nu a fost in stare sa se ridice la nivelul insularilor din Feroe sau finlandezilor si sa invinga o selectionata a Greciei care nu pare foarte departe de forma care i-a consacrat in fotbalul mondial - un joc inchis si trageri de timp chiar de la primul fluier al partidei.
Nereusind sa depaseasca pragul psihologic impus de propriul selectioner, Anghel Iordanescu, care declarase despre adversari ca ar constitui cea mai buna echipa a grupei, jucatorii nostri, cu rare si putine exceptii, s-au dedat la un fotbal stereotip, nervos si pagubos din care nici cruciulita, nici iconita de pe banca n-a mai putut sa-i scoata.
N-am avut ocazia sa participam euforic la niciun gol, sa ne descatusam gatlejurile dupa o lunga perioada de timp si sa-i speriem pe vecini, ba chiar, in unele momente, jocul atat de previzibil inchidea alene genele si te facea sa inghiti in coltul gurii cate-un cascat.
Singurele lucruri cu adevarat remarcabile petrecute pe Arena Nationala sunt poate faptul ca suporterii echipelor bucurestene au reusit sa nu se mai bata intre ei, macar pentru o vreme, si anuntul despre calificarea Simonei Halep in sferturile de la US Open.
Si cum ultima moare speranta, mai sunt doua meciuri, cu Finlanda si Feroe, deci mai exista inca sanse ca golul din 29 martie sa nu ramana singurul inscris de Nationala in acest an. In alte conditii, singura sansa pe care am mai avea-o de a fi prezenti la turneul final din Franta este sa ne punem pe drumuri intr-acolo de pe acum, la brat cu refugiatii sirieni.
In conditiile in care pare ca niciun val de tineri jucatori nu curata din temelii ideea de a ne multumi cu putin, vom ramane in continuare tributari ideii ca o calificare la un turneu final este o mare performanta, o vom aplauda si nu vom cuteza niciodata sa visam mai departe si sa castigam finala, nu?
