Begu povesteşte cum a revenit de la 0-5 în setul decisiv

27 Mar 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Begu povesteşte cum a revenit de la 0-5 în setul decisiv

Begu povesteşte cum a revenit de la 0-5

Irina Begu a reusit în turneul de tenis de la Miami o răsturnare de scor rar întalnita în istoria tenisului. Condusă cu 5-0 de Sabine Lisicki chiar în setul decisiv,romanca a reusit sa câştige în final cu 7-5.Ea a povestit în exclusivitate pentru digisport.ro despre aceste momente unice.

“Cred că am mai câștigat o dată de la 1-5, însă de la 0-5 nu cred. Cei de pe margine au trăit mult mai intens. Am scăpat meciul din mână în setul al doilea, când am avut, dacă nu mă înșel, o minge sau două de break la 1-1, să fac eu 2-1. Și acolo m-am înmuiat puțin, aș fi vrut să fiu puțin mai atentă acolo.”(...)Îmi doream foarte mult să îmi iau serviciul la 0-5 și după, s-au legat. La 1-5, game-ul acela a durat, dacă nu mă înșel, 7-8 minute. A fost foarte strâns și am zis că vreau să lupt pentru fiecare punct. Dacă pierd meciul, să nu-l pierd pe mâna mea. Să o las pe ea să câștige, dacă poate. Cam asta a fost în capul meu, mi-am dorit foarte mult să lupt.”

Irina Begu a câştigat meciul cu 6-4,1-6,7-5 şi urmează să joace în această seară cu cehoaica Kristyna Pliskova.

Alte stiri din Sport

Ultima oră