Accident teribil la IndyCar. Pilotul britanic Justin Wilson a murit în urma unei lovituri la cap (VIDEO)

25 Aug 2015
Accident teribil la IndyCar. Pilotul britanic Justin Wilson a murit în urma unei lovituri la cap (VIDEO)
Pilotul britanic Justin Wilson a murit, luni, la spital, rănite suferite la cap în urma unui coliziuni produse în timpul cursei de 500 de mile de la Pocono, SUA, fiindu-i fatale. Cursa a avut loc duminică în campionatul nord-american de automobilism IndyCar, relatează Yahoo News
 
Justin Wilson, 37 de ani, a intrat în comă după accidentul survenit în cel de-al 179-lea tur din cele 200 ale cursei desfășurate pe 'tricky triangle' din Pocono.
 
Americanul Sage Karam (Chip Ganassi) s-a izbit de un parapet de protecție, iar în urma impactului o bucată din monopostul său s-a desprins, lovindu-l pe Wilson.
 
„Este o zi foarte tristă pentru IndyCar și pentru întreaga comunitate a sportului automobilistic”, a declarat Mark Miles, directorului general al campionatului IndyCar, salutând talent și modestia lui Wilson, „unul dintre cei mai respectați membri ai paddock-ului”.
 
Fostul pilot al echipei Andretti Autosport a fost transportat cu elicopterul imediat la secția de terapie intensivă a spitalului Allentown (Pennsylvania), dar nu și-a mai recăpătat cunoștința.
 
Andretti Autosport i-a adus omagiu lui Wilson prin intermediul unui comunicat, descriind-ul drept un ''pilot magnific și un membru prețios al echipei''. 
 
Născut la Sheffield (Anglia), tată a doi copii, Justin Wilson evolua din 2008 în IndyCar și avea trei victorii în cel mai popular campionat al monoposturilor din SUA. Pilotul britanic a petrecut și un sezon în Formula 1, în 2003 la Minardi, iar apoi la Jaguar, cu care a obținut un punct în Campionatul Mondial, grație unui loc 8 ocupat la Marele Premiu al Statelor Unite. (V.M)
 

Alte stiri din Sport

Ultima oră