În curând, vaccinul care previne infectarea cu HIV

21 Iul 2016 | scris de Magda Marincovici
În curând, vaccinul care previne infectarea cu HIV

2,5 milioane este numărul persoanelor infectate anual, în lume, cu HIV. Această cifră, publicată în revista medicală The Lancet HIV, este aceeași în ultimii doi ani.

În condițiile în care medicamentele disponibile permit doar ținerea sub control a virusului nu și vindecarea, specialiștii sunt preocupați de realizarea unui vaccin de prevenire a infecției. Astfel, vaccinul ar putea fi cel mai bun mijloc de stopare a pandemiei care a provocat peste 30 de milioane de decese din anii 80 până în prezent.

Rezultatele unui test preliminar al unui asemenea vaccin au fost prezente la Durban, marți 19 iulie.

Timp de 18 luni, 252 de persoane din Africa de Sud au participat la un test numit HVTN100. Persoanele participante la test prezentau riscuri minore de contaminare cu HIV, obiectivul în această fază a testului fiind probele privitoare nu atât la eficacitatea vaccinului cât la siguranța lui. Este vorba de un vaccin preventiv.

Sistemul imun al persoanelor voluntare a răspuns bine la acest vaccin. Vrem să demonstrăm în ce măsură vaccinul este sigur, suportabil de pacienți, explică pentru AFP unul dintre specialiștii participanți la acest proiect, doctorul Kathy Mngadi.

Testul se bazează pe rezultatele semnificative înregistrate în 2009 cu un vaccin experimental, care a reușit reducerea cu o treime a riscurilor de infectare cu HIV, în Thailanda.    

Acest vaccin experimental ne dă speranțe, dar, de asemenea, ne-a arătat tot ceea ce mai avem de făcut, a explicat co-președintele testului HVTN100, Fatima Laher. 

Acum, trebuie să realizăm un vaccin care să fie capabil să răspundă exigențelor terapeutice.

Pentru a-i evalua eficacitatea, a doua fază a testului, mult mai extins, va începe în noiembrie anul acesta.

Cercetătorii au selectat 5.400 de bărbați și femei din Africa de Sud, de această cu risc mare de infectare cu HIV, cu vârste între 18 și 25 de ani. Sperăm să avem rezultate în următorii cinci ani, a precizat Glenda Gray, directoarea programului cu proiectul HVTN Africa. 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră