Etichete simple, colorate, inteligente, care avertizează în privinţa calităţii alimentelor şi a riscului de cancer

22 Oct 2015
Etichete simple, colorate, inteligente, care avertizează în privinţa calităţii alimentelor şi a riscului de cancer
Cercetătorii de la INSERM (Institutul Naţional pentru Sănătate şi Cercetare Medicală) din Franţa au analizat alimentele din farfuriile a 6.400 de persoane, recrutate între 1994 şi 1995, care au fost monitorizate timp de 13 ani. La fiecare două luni, aceste persoane erau invitate să răspundă la o anchetă privitoare la alimentele consumate.

Autorii acestui studiu au calculat scorul calităţii nutriţionale a alimentaţiei fiecărui participant în funcţie de criteriile FSA-NPS. Rezultatele au fot puse în legătură cu riscul de cancere survenite printre persoanele la studiu în perspectiva următorilor cinci ani de la finalizarea anchetei.

Bilanţul arată că participanţii care au beneficiat de o alimentaţie de calitate inferioară din punct de vedere nutriţional au prezentat un risc cu 34% mai mare de cancer. Şi acest risc creşte direct proporţional cu gradul de degradare a calităţii alimentelor. Trebuie precizat că această legătură s-a dovedit mai puţin evidenţă pentru riscul de cancer mamar şi de prostată.

Pentru autori, acest studiu este un argument solid în favoarea etichetelor nutriţionale simplificate.

Etichetarea nutriţională, de care s-au servit cercetătorii pentru acest studiu corespunde unui scor nutriţional (FSA-NPS – Food Standard Agencey Nutrient Profiling Sistem), utilizat ca baza a unui cod de cinci culori – verde, galben, roz fuschia, roşu) aprobat în luna august de Înaltul consiliu pentru sănătate publică. Astfel pentru cercetători, acest studiu susţine aplicarea codului de cinci culori pentru o mai bună informare a consumatorilor asupra calităţii nutriţionale a alimentelor şi, de asemenea, de a preveni asupra riscului de cancer.

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră