Melanomul afectează pielea, dar şi ochiul

23 Iul 2015
Melanomul afectează pielea, dar şi ochiul
Ştim de melanomul cutanat afectează melanocitele, celulele care au misiunea de a produce melanina, pigmentul care ne protejează de efectele razelor ultraviolete. Ca şi pielea, ochii noştri conţin melanocite. În ochi, aceste celule se găsesc în uveea, membrană intermediară, vascularizată, care hrăneşte ochiul, divizată în patru părţi: iris, corp ciliar, pars plana şi coroida.
În majoritatea cazurilor, melanomul apare la nivelul coroidei, ţesutul care acoperă retina. Comparativ cu melanomul cutanat, provocat prin excelenţă de razele ultraviolete, în melanomul uveei nu se cunoscut cauzele, spune dr. Laurence Desjardins, şeful serviciului oftalmologie al Institutului Curie.

Se ştie doar că afectează mai mult pacienţi cu ochii şi pielea de culoare deschisă.

Întrebarea este dacă poate fi prevenit melanomul uveal. Răspunsul este reţinut. Totuşi, acest melanom poate fi diagnosticat preococe. Pentru aceasta, trebuie consultat de urgenţă medicul oftalmolog la primele tulburări de vedere. Acestea se pot manifesta sub formă de lumini numite fosfene, limitarea câmpului vizual sau o scădere a acuităţii vederii, precizează Laurence Desjardins. După vârsta de 50 de ani, pacienţii spun că este vorba de cataractă. Or, trebuie să consultăm oftalmologul pentru a fi siguri, spune dr. Desjardins . Foarte rar, este depistat la copii sub 18 ani. Dar indiferent de vârstă, la primele tulburări de vedere, esenţial este să consultăm urgent oftalmologul, insistă dr. Desjardins.

Diagnosticul precoce este important pentru un prognostic vital, dar şi pentru a mări şansele de conservare a ochiului. Această problematică este abordată într-un articol publicat pe site-ul destinationsante.com.

În finalul articolului, dr. Laurence Desjardins subliniază că, în unele regiuni ale Franţei, pot trece şi şase luni de la momentul programării consultului oftalmologic şi consultul propriu-zis. Ceea ce este enorm în cazul unei tumori. Motiv pentu care dr. Desjardins spune că ar fi necesar ca oftalmologii să-şi creeze un secretariat pentru a programa rapid pacienţii care declară că au simptome cu risc de tumoră. O iniţiativă perfect valabilă şi în cazul oftalmologilor din ţara noastră. 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră