Prof. dr. Mircea Beuran: Ordinul privitor la selectarea managerilor de spitale nu rezolvă problema subfinanţării sistemului medical

16 Noi 2016 | scris de Magda Marincovici
Prof. dr. Mircea Beuran: Ordinul privitor la selectarea managerilor de spitale nu rezolvă problema subfinanţării sistemului medical

Potrivit comunicatului de presă, "prin această ordonanță de urgență se lărgeşte sfera persoanelor care pot ocupa această funcţie. De acum, selecția managerilor se poate face și din rândul altor categorii de specialişti cu experienţă şi abilităţi de conducere dovedite.

Pentru a asigura o conducere cât mai profesionistă a spitalelor, au fost extinse și incompatibilitățile pentru manager şi ceilalţi membri ai comitetului director (director medical, director financiar-contabil şi,  în spitalele cu peste 400 de paturi, directorul de îngrijiri). Astfel, aceste funcții devin incompatibile cu cele de conducere, administrare şi control la nivelul partidelor politice sau al societăţilor comerciale.

De asemenea, este extins conflictul de interese pentru persoanele din conducerea spitalelor şi cu:

  • deţinerea de către soţul/soţia, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai managerului, a funcţiei de membru în comitetul director, şef de secţie, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcţii de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcţia de manager;

  • alte situaţii în care managerul, soţul/soţia, rudele ori afinii managerului până la gradul al IV-lea inclusiv au un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a funcţiei de manager.

În plus, un manager sau membrii comitetului director nu vor avea voie să primească finanțare pentru activităţile didactice sau de cercetare ştiinţifică din partea furnizorilor de bunuri şi servicii ai spitalului".

De asemenea, comunicatul mai precizează că "pentru șefii de secții vor fi organizate concursuri, deoarece aceasta reprezintă metoda cea mai obiectivă şi transparentă pentru desemnarea celei mai potrivite persoane pentru ocuparea acestor funcţii".

În legătură cu această ordonanţă, ministrul Vlad Voiculescu a declarat: "Această ordonanță este despre două lucruri. Unu — este despre deschiderea funcțiilor de manager în spitale pentru toți cei care au competențe. (...) Doi — nu mai vrem politică de partid în spitale. E motivul pentru care managerii de spitale nu mai pot, începând de astăzi, deține funcții de conducere, administrare sau control în cadrul niciunui partid politic".

Profesorul doctor Mircea Beuran, şef de clinică la Spitalul Clinic de Urgenţă  Floreasca, consideră că "acest ordin nu-şi are rostul acum, când multe alte probleme din acest domeniu ar trebui rezolvate în regim de urgenţă. Domnia sa spune că problema cea mai gravă este subfinanţarea, adică sărăcia din sistemul medical, care generează alte şi alte probleme care nu sunt rezolvate. De exemplu,  nu sunt asigurate medicamentele necesare în flux continuu. Există o dispoziţie potrivit căreia trebuie să folosim device-uri de unică folosinţă. Dar avem în primile 3-5-7 zile ale lunii după care suntem  în situaţia de a amâna operaţiile, de aglomerare a secţiilor etc. Şi chiar dacă ar fi nevoie de aceste modificări privitoare la managerii de spitale, atunci se impunea o dezbatere publică serioasă, cu specialişti, cu reprezentanţi ai lumii academice pentru ca într-adevăr să se facă un lucru corect".

Referitor la faptul că se pot selecta manageri şi fără titluri didactice universitare, prof. dr. Beuran spune că "personalul didactic este integrat în spitalele clinice, în baza unor contracte cu universităţile de medicină şi farmacie. Poate noul manager, care nu are tangenţă cu lumea univesitară, nu mai agreează acest aspect, ce facem cu studenţii, cu rezidenţii? De asemenea, în aceste spitale, tot personalul are un procent de 15% suplimentar la salariu. Deci sunt multe întrebări la care aşteptăm şi răspunsuri", subliniază prof. Beuran.

În privinţa numirii prin concurs a şefilor de secţii, profesorul Mircea Beuran ne explică faptul că, până acum, erau nominalizaţi fără concurs în aceste posturi medicii care deţin titluri de conferenţiar sau profesor, pentru că se consideră că au trecut prin multe examene şi concursuri până au dobândit aceste titluri. "De asemenea, mă întreb cine îl va examina pe un profesor doctor care are o cazuistică diversă, cazuri complexe, grave, la care sunt transferaţi pacienţi în situaţii limită din unităţi private şi de stat", se întreabă prof. Mircea Beuran.  

 

   

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră