Antibioticele şi-au dovedit eficienţa în tratamentul apendicitei, evitându-se, astfel, intervenţia chirurgicală

17 Iun 2015
Antibioticele şi-au dovedit eficienţa în tratamentul apendicitei, evitându-se, astfel, intervenţia chirurgicală
 Antibioticele ar putea fi mai eficiente pentru tratarea apendicitei, evitându-se, astfel, intervenţia chirurgicală, susţine un studiu publicat în Journal of American Medical Association. Cercetătorii de la Universitatea Turku (Finlanda) au monitorizat, timp de trei ani, 530 de pacienţi cu vârste între 18 şi 60 de ani, diagnosticaţi cu o apendicită acută, fără complicaţii. Primul grup, format din 273 de voluntari, a trecut prin apendicectomie (intervenţie chirurgicală de eliminare a apendicelui inflamat). Al doilea grup, format din 257 voluntari, a fost tratat cu antibiotice. ,

Concluziile indică rezultate pozitive în cazul tratamentului cu antibiotice. Astfel, 186 de pacienţi trataţi cu antibiotice nu au mai avut nevoie de apendicectomie, 70 au fost operaţi la un an după tratamentul cu antibiotice şi 58 dintre participanţi nu au prezentat nici un semn de complicaţii după apendicectomie.

Această metodă non-invazivă nu este inferioară soluţiei chirurgicale şi poate evita spitalizarea, explică Paulina Salminen, cercetătoare la divizia chirurgie digestivă şi urologie a Spitalului Universitar din Turku.

“Chiar dacă apendicectomia este o intervenţie chirurgicală curentă, ea poate avea fi cauza unor complicaţii (peritonită, abces post-operatoriu), dar şi a unor complicaţii inerente unei operaţii (flebite, embolie pulmonară, hemoragie, infecţie la nivelul inciziei etc.), subliniază Autoritatea Superioară pentru Sănătăte din Franţa (HAS), citată de site-ul Top Sante.


 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră