Antibioticele, medicamentele cele mai înghiţite de români!

18 Noi 2016 | scris de Magda Marincovici
Antibioticele, medicamentele cele mai înghiţite de români!

În prezent, în Europa, anual, aproape 25.000 de oameni îşi pierd viaţa ca urmare a infecţiilor produse de bacterii multirezistente la antibiotice. Când antibioticele folosite pentru tratarea unor infecţii nu mai sunt eficiente vorbim despre antibiotico-rezistenţă.

Pentru prevenirea acestui fenomen, OMS recomandă: folosirea antibioticelor numai la recomandarea medicului; urmarea modului de administrare prescris de medic; să nu se folosească antibioticele care au rămas neconsumate; să nu se ofere antibiotice altcuiva; prevenirea posibilelor infecţii cu bacterii prin spălarea mâinilor, pregătirea mâncării în condiţii de igienă; vaccinare şi evitarea contactului cu persoane infectate.

Conf. dr. Gabriel Popescu, consilierul ministrului sănătăţii, subliniază că: "Există o legătură directă între consumul de antibiotice şi rezistenţa bacteriană. Cu cât este mai mare, ca volum, consumul de antibiotice, cu atât creşte mai mult nivelul rezistenţei bacteriene la antibiotice. Anul acesta, s-au întreprins mai mulţi paşi în direcţia limitării dimensiunilor acestor probleme. Datele pe care le comunică vineri Centrul European de Control al bolilor arată că suntem a doua ţară după Grecia în ceea ce priveşte consumul de antibiotice la 1.000 de locuitori. Un nivel zilnic de 3,3%, asta însemnând undeva peste 600.000 de locuitori ai României care, în medie, zilnic, primesc tratament antibiotic. Este un nivel ridicat şi se reflectă şi în nivelul de rezistenţă bacteriană faţă de antibiotice".

Prof. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie (SRM), atrage atenţia asupra transmiterii acestor bacterii multirezistente în mediul spitalicesc. Explicaţia? Unii pacienţi şi chiar unii angajaţi ai spitalului pot fi purtători de bacterii multirezistente.

Prof. dr. Rafila a explicat că, din acest an, se derulează un program de screening al pacienţilor în momentul spitalizării şi, dacă sunt purtători ai unor microorganisme, aceştia vor fi izolaţi pentru a limita posibiltăţile de transmitere a acestora în mediul spitalicesc.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră