De ce vrea Preşedinţia un sistem nou de irigaţii la Cotroceni

18 Mar 2016 | scris de Gabriela Antoniu
De ce vrea Preşedinţia un sistem nou de irigaţii la Cotroceni

"Implementarea unui sistem de irigaţii pentru spaţiile verzi din parcul Complexului Cotroceni este necesară ţinând cont de faptul că actualul sistem a fost proiectat în anul 1979 şi utilizează cantitaţi foarte mari de apă. Pe lângă consumul mare de apă, se înregistrează şi costuri ridicate cu energia electrică necesară pentru punerea în funcţiune a hidranţilor utilizaţi în prezent.
Realizarea unui sistem modern de udare a vegetaţiei, în varianta subterană, ar determina, printre altele, reducerea costurilor legate de consumul de energie electrică pentru pomparea apei şi micşorarea cantităților de apă utilizate", precizează Preşedinţia într-un comunicat.

Cum planurile Administraţiei Prezidenţiale includ şi reabilitarea unui corp de clădire situat în cadrul Complexului Cotroceni, comunicatul vine cu precizări şi în acest caz. Nici vorbă de spaţii de recreere sau sală de sport. Vor fi amenajate doar spaţii funcţionale pentru activitatea administrativă a instituţiei prezidenţiale. Şi, în plus, clădirea e cam veche. A fost construită după anul 1980, fiind utilizată în perioada 1991-2013 de Serviciul de Protecţie şi Pază ca spaţiu pentru vestiare şi cazare personal, până la construirea sediului propriu, în 2013.

"Proiectul de modernizare/reabilitare a clădirii respective prevede transformarea unor spaţii cu destinaţie anterioară de sală de sport şi spaţiu de recreere - aşa cum apare în caietul de sarcini publicat pe site-ul Sistemului electronic de achiziţii publice (SEAP), în spaţii de birouri şi de depozitare", explică Administraţia Prezidenţială.

Alte stiri din Politic

Ultima oră