Cererea de înregistrare a Mișcării Populare, respinsă de instanţă. Ce spune Băsescu

18 Mar 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Cererea de înregistrare a Mișcării Populare, respinsă de instanţă. Ce spune Băsescu

Inițial, Tribunalul București a acceptat, în decembrie 2015, cererea depusă de Traian Băsescu privind acordarea personalității juridice și înregistrarea formațiunii Mișcarea Populară în registrul partidelor politice,

Cei doi judecători ai completului de la CAB au avut opinii contrare în legătură cu cererea depusă de Traian Băsescu, astfel încât a fost introdus un al treilea magistrat în complet, care a înclinat decizia în sensul respingerii solicitării de înregistrare.

Băsescu spune însă că  va respecta decizia instanţei şi a cerut refacerea listelor de candidaţi sub numele PMP. "Cu surprindere, am aflat ca inregistrarea Miscarii Populare a fost respinsa la solicitarea procurorilor. Este fara precedent ca procurorii sa faca o contestatie la inregistrarea unui partid. Mai mult, judecatorii CAB au admis contestatia in complet de divergenta, desi zilnic sunt infiintate noi partide. Trebuie sa respectam decizia", a reacţionat Băsescu pe Facebook.. 

El se întreabă însă dacă nu cumva decizia are legătură cu planurile ca în România să existe doar două partide mari.  "O fi consecinta faptului ca <Secta Securitatii Nationale> a stabilit ca in Romania trebuie sa existe doar doua partide mari, controlabile? V-ati incurcat, baieti, vom candida la locale sub numele PMP si cu simbol marul. PMP, refaceti listele de semnaturi pentru candidati", scrie Băsescu pe Facebook.

Alte stiri din Politic

Ultima oră