Scenariu PSD: Suspendarea lui Iohannis în Parlament, fără referendum

27 Dec 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Scenariu PSD: Suspendarea lui Iohannis în Parlament, fără referendum

Conform scenariului lui Nicolicea, preşedintele Iohannis ar fi suspendat de Parlament, Tăriceanu i-ar lua locul, ar semna decretul de desemnare a lui Sevil Shhaideh c premier care va forma Guvernul şi va cere votul de încredere al Parlamentului, urmând ca după parcurgerea acestor paşi, Legislativul să revoce decretul de suspendare şi să nu se mai organizeze referendumul de demitere a lui Iohannis.

"Putem suspenda preşedintele, dar fără să mergem la referendum de demitere. Tehnic se poate şi aşa: îl suspendăm în Parlament, punem guvernul, apoi revocăm hotărârea Parlamentului de suspendare a preşedintelui şi nu mai facem referendum de demitere", a declarat Nicolicea la RTv.

Conform Constituţiei, "în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui. Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui".

Alte stiri din Politic

Ultima oră