Prinţul Charles l-a invitat pe Iohannis în Regatul Unit

31 Mai 2015
Prinţul Charles l-a invitat pe Iohannis în Regatul Unit
Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit astăzi la Cotroceni pe prinţul Charles al Marii Britanii.  În cadrul întâlnirii, şeful statului a acceptat invitaţia de a vizita Regatul Unit, iar Alteţa sa Regală s-a oferit să sprijine autorităţile române la implementarea bunelor practici în domeniul parcurilor naturale. 

Conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, la începutul întâlnirii, Prinţul Charles a rememorat prima sa vizită la Sibiu, oraş condus până nu demult de Klaus Iohannis, apreciind dezvoltarea municipiului sub conducerea fostului primar şi contribuţia acestuia la protejarea moștenirii istorice și culturale a Transilvaniei.

"Președintele Klaus Iohannis a apreciat implicarea Prințului de Wales în menținerea specificului comunităților transilvane și încurajarea protejării mediului și a biodiversității din zonă. De asemenea, o altă temă de discuție a fost preocuparea comună pentru punerea în valoare a patrimoniului natural și istoric din întreaga Românie. Totodată, Președintele României a subliniat că va acorda o importanță deosebită în timpul mandatului său prezervării patrimoniului, păstrării tradițiilor istorice și ocrotirii mediului înconjurător. În acest context, Prințul de Wales a menționat experiența de succes a parcurilor naționale din Regatul Unit și a arătat disponibilitatea părții britanice de a sprijini autoritățile române în a implementa bunele practici în acest domeniu", se mai arată în comunicat..

În finalul întâlnirii, prinţul Charles l-a invitat pe preşedintele Iohannis să viziteze Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, invitație pe care şeful statului "a acceptat-o cu plăcere". 

Alte stiri din Politic

Ultima oră