Ponta îl vrea pe Băsescu senator de drept

07 Mai 2015
Ponta îl vrea pe Băsescu senator de drept
Premierul Victor Ponta, liderul PSD, afirmă că este acceptabil ca foşti sefi de stat să devină senatori de drept, propunere aflată la comisia de revizuire a Constituţiei, arătând însă că lucrările comisiei sunt blocate de opoziţie, dar că spera să fie deblocate cu ajutorul preşedintelui Iohannis.

"Din câte ştiu, in Comisia pentru revizurea Constituţiei a existat aceasta propunere. Mi se pare o propunere acceptabilă, pentru că ştiu că şi alte ţări au aşa ceva", a declarat Ponta, întrebat dacă ar fi de acord cu un astfel de amendament la Constituţie, relatează Mediafax.

Ponta a adăugat însă că întrebarea este "pur teoretică", deoarece procesul de revizuire a Constituţiei este blocat de opoziţie, dar speră ca preşedintele Klaus Iohannis să-i convingă pe membrii opozitţei că este vorba de un proces necesar. 

Senatorul UNPR, Constantin Popa, a inițiat un amendament care să fie introdus în viitoare Constituție prin care foştii preşedinţii ai României - Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu - cei ai Academiei Române şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe a României să fie senatori de drept.

Alte stiri din Politic

Ultima oră